În testamentul său, Kim-Jong-il a cerut dezvoltarea armei nucleare

0
526

Fostul lider comunist al Coreei de Nord, Kim-Jong-il, mort în decembrie, a menţionat în testament că ţara sa trebuie să continue dezvoltarea armei nucleare, biologice şi a rachetelor balistice, după cum precizează, în numărul său de ieri, publicaţia japoneză „Shukan Bunshun”. „Ţineţi minte că dezvoltarea permanentă şi conservarea armei nucleare, a rachetelor balistice şi a armei biologice reprezintă singura manieră de a salva pacea în peninsula coreeană. Nu coborâţi garda voastră”, scrie fostul număr unu nord-coreean, potrivit hebdomadarului menţionat. Lee Yun-Keol, şeful centrului de cercetare sud-coreean NK Strategic Information Service (NKSIS), a luat cunoştinţă de ultima dorinţă a lui Kim-Jong-il, tatăl actualului lider nord-coreean, Kim-Jong-un, de la „o persoană foarte apropiată de un înalt responsabil nord-coreean”. „Domnul Lee a oferit numele şi funcţia sursei sale, aşa că s-a considerat că informaţiile furnizate sunt credibile”, a inserat hebdomadarul în articolul său. Şeful NKSIS a lucrat, odată, pentru organizaţia nord-coreeană responsabilă cu protecţia familiei Kim, unica dinastie comunistă a lumii, creată de tatăl lui Kim-Jong-il, Kim-Il-sung, al cărui regim se pregăteşte să sărbătorească centenarul. „Shukan Bunshun”, un hebdomadar foarte citit în Japonia, n-a publicat facsimilul testamentului, dar a publicat mai multe fragmente, asigurând că ele provin direct din documentul original.

Coreea de Nord a anunţat intenţia sa de a lansa o rachetă Unha-3, între 12 şi 16 aprilie, între orele 7-12, în scopul de a plasa un satelit civil de observare terestră. Deocamdată, un purtător de cuvânt al ministrului sud-coreean al Apărării a declarat: „Ţinem sub observaţie situaţia”. Regimul nord-coreean afirmă că satelitul este de uz civil, în timp ce SUA şi aliaţii săi din regiune (Japonia şi Coreea de Sud) acuză Phanianul de pregătirea lansării unei rachete balistice. De ieri, Japonia şi Filipine sunt în alertă, pregătite pentru măsuri în cazul lansării rachetei. În Japonia, la solicitarea premierului Yoshihiko Noda, funcţionari şi experţi au fost reuniţi într-un birou special, pentru analiza informaţiilor colectate. În insula de sud a arhipelagului japonez Okinawa, Ishigaki, sunt mobilizaţi funcţionarii. Japonia este dispusă să doboare racheta cu o altă rachetă de interceptare, dacă se abate de la traseul anunţat. Guvernul filipinez, la rândul său, a ordonat companiilor aeriene să evite zona, care ar putea fi afectată de căderea resturilor rachetei. Marina şi Garda de coastă filipineze sunt, de asemenea, în alertă maximă.