Judeţele Dolj şi Olt vor face front comun pentru ca zona nisipoasă din Lunca Dunării să fie declarată defavorizată. Prezent la Craiova pentru a participa la întâlnirea privind constituirea camerelor agricole, ca reprezentant al Comitetului Naţional de Iniţiativă, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Adrian Rădulescu a purtat o discuţie şi cu delegaţii agricultorilor olteni, care i-au cerut sprijin în acest demers. „Am discutat cu domnul secretar de stat Adrian Rădulescu aspecte privitoare la agricultura Olteniei, întrucât au fost şi reprezentanţi ai agriculturii oltene şi parlamentari din fiecare dintre judeţele participante şi am insistat pentru ca judeţele Dolj şi Olt să facă front comun, astfel încât să declarăm acea zonă, acoperită de nisipuri, ca zonă defavorizată”, a precizat Nicolae Giugea. Potrivit acestuia, cele 70.000 ha de nisipuri zburătoare îndeplinesc toate condiţiile pentru ca zona să fie declarată defavorizată, existând deja premisele în acest sens. „Urmează ca noi să punem la punct toată documentaţia necesară şi să înaintăm această propunere spre aprobare forurilor tutelare”, a mai declarat prefectul de Dolj.