“Nu porţi fake- uri, nici nu le spune!”

0
243

Radio “România Oltenia”  Craiova , în colaborare cu cotidianul ” Cuvântul Libertăţii”,  continuă campania de educație media „Nu porți fake-uri, nici nu le spune!”, inițiativă menită să combată dezinformarea și răspândirea știrilor false. Prin acest proiect, elevii de liceu sunt încurajați să își dezvolte gândirea critică și să adopte un consum media responsabil.

După dezbaterile organizate , săptămâna trecută,  la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, jurnaliștii “Radio Oltenia Craiova” şi de la “Cuvântul Libertăţii” își continuă demersul educațional, susținând sesiuni informative la Liceul Tehnologic „CFR” Craiova și Liceul Tehnologic „Costin D. Nenițescu” din Craiova. “Datele statistice arată că 49% dintre români consideră știrile false un mijloc de manipulare, iar 32% le percep ca pe o amenințare la adresa democrației. Mai mult, 2 din 10 români au distribuit cel puțin o dată informații neverificate, contribuind astfel la răspândirea dezinformării. Pentru a combate acest fenomen, Radio “Oltenia” Craiova şi “Cuvântul Libertăţii” organizează dezbateri interactive, concursuri tematice și distribuie materiale educative. Spoturi radio și emisiuni dedicate aduc în prim-plan riscurile dezinformării, în timp ce pe rețelele sociale sunt postate constant clipuri video menite să sprijine această inițiativă.n Tinerii sunt invitați să participe activ la activitățile campaniei și să devină promotori ai adevărului în mediul online. Campania este susținută prin rețelele sociale și emisiuni speciale difuzate pe Radio “Oltenia” Craiova şi “Cuvântul Libertăţii”, a precizat prof.dr, Cristian Pătraşcu, director al Liceului CFR din Craiova.

Ne spune un specialist

Cea care a spus lucrurilor pe nume a fost prof. Iuliana Drăgan, profesor de Limba şi literatura română la CFR: “Sigur că da, elevii sunt receptivi la fake – news-uri, pentru că aceste generații de tineri nu filtrează, nu trec printr-un filtru personal, printr-o hartă personală de convingeri, de educație, de credințe, de principii sau de valori și atunci ei înghit, ca să mă exprim așa, tot felul de știri care nu sunt adevărate, nu-și credibilizează aceste informații, nu verifică surse și iau totul de bun așa cum li se prezintă știrile, mai ales pe rețelele de socializare.  Sigur că da, avem discuții de tot felul, mai ales că disciplina mea permite să abordăm și viața cotidiană, nu facem politică la școală, dar inevitabil discutăm și aceste subiecte. Și da, mi-am dat seama că ei folosesc foarte mult inteligența artificială în cerințele pe care le avem noi față de ei și de multe ori chiar aceste chat-uri de inteligență artificială le furnizează erori, iar ei nu verifică credibilitatea. Din păcate, dacă nu se realizează o educație media în școli, aceste tipuri de fake news-uri vor influența în mod negativ și vor avea un impact chiar profund negativ la nivel social.

Radio “România Oltenia “Craiova şi “Cuvântul Libertăţii” continuă campania de educație media „Nu porți fake-uri, nici nu le spune!”, inițiativă menită să combată dezinformarea și răspândirea știrilor false. Prin acest proiect, elevii de liceu sunt încurajați să își dezvolte gândirea critică și să adopte un consum media responsabil. .