Premiu obţinut de trupa de teatru a Colegiului “Naţional Carol I” din Craiova, cu o piesă jucată în limba spaniolă

0
332

În perioada 8-9 martie 2024, a avut loc Festivalul de teatru școlar în limba spaniolă, aflat la ediția a XVIII-a. Participanții au fost elevii de la zece lectorate de limbă spaniolă din toată țara. Evenimentul este organizat de Ambasada Spaniei, în colaborare cu Ministerul Educației din România. Anul acesta, festivalul s-a desfășurat la Timișoara, la Teatrul “Merlin”, pentru prima oară în afara Bucureştiului. Colegiul Naţional ” Carol I” din Craiova este singurul liceu doljean aflat în acest acord de colaborare cu Ambasada Spaniei.

Opt elevi ai claselor a X-a si a XI-a bilingv, coordonați de prof. Denisa Răduț, au participat cu piesa “El chico de la ultima fila” (Băiatul din ultima bancă) de Juan Mayorga, o piesa modernă care abordează teme literare. Aceștia au obținut premiul pentru cea mai bună regie, grație talentului actorilor, dar si al celor două eleve care au ajutat la lumini și sunet. Premiul este cu atât mai meritat cu cât elevii nu au avut ocazia să repete pe o scenă de teatru, sala de festivități a colegiului fiind în renovare. Rezultatul obținut se datorează unei munci de echipă, determinării și talentului extraordinar al celor opt elevi: Camil Atanase, Ciprian Stăiculescu, Bianca Dinu, Patricia Gherghe, Răzvan Berescu, Daria Drăgnei, Teodora Dinu și Irene Vătu.

O piesă scrisă în anul 1995

Cel mai bine explică prof. Denisa Răduţ: “Elevii au muncit foarte mult la repetiţii, exersând şi în particular, şi-au dorit succesul şi au reprezentat cu mândrie Colegiul Naţional “Carol I”. Am ales o piesă scrisă în anul 1995, nu un text clasic, o piesă destul de modernă, care abordează teme actuale. A fost foarte apreciat jocul de lumini, de sunet, de imagine. Și țin să menționez că acest spectacol a fost produsul unei colaborări strânse cu elevii, nu am ales singură piesa, elementele de regie, în calitate de coordonator, ci am luat decizii împreună. Copiii au lucrat la imagini și lumini neavând acces la aparatură profesională decât în ziua dinaintea Festivalului. Doar atunci au pus mâna pe un aparat de lumini și de sunet de teatru. Înainte de concurs se face o repetiție generală și fiecare trupă are dreptul la o oră pe scenă. Pentru că noi nu cunoșteam scena, spațiul, știam doar că este o scenă de patru metri”.

Colegiul Naţional “Carol I”, singurul din Oltenia care are o colaborare cu Ambasada Spaniei

Colegiul Național “Carol I” este singurul din Oltenia care are o colaborare cu Ambasada Spaniei, prin intermediul serviciului ataşat ambasadorului. În România, mai sunt alte nouă unităţi de învăţământ preuniversitar aflate în această poziţie, având acest tip de contract cu Ambasada Spaniei prin secțiile de bilingv spaniolă. Festivalul de Teatru în Limba Spaniolă este organizat anual, cu trupe din aceste școli. Are o tradiție de 18 ani, cu o pauză de doi ani în perioada pandemiei. „Elevii au fost extraordinari: motivați și sunt extrem de talentați. Au muncit foarte mult, în condițiile în care nu am avut nici măcar o simplă scenă unde să repetăm. Repetițiile s-au desfășurat în sala de clasă. Piesa prezentată de noi a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, unul dintre cele mai importante premii”, a mai spus Denisa Răduţ.