Inspectoratul Şolar Judeţean Dolj, în parteneriat cu Asociaţia Partida Romilor “Pro – Europa”, organizează, vineri, 15 martie, ora 09:30, în sala de conferinţe a Muzeului Olteniei – Secţia “Ştiinţele Naturii” (str. “Popa Şapcă” – nr. 8), întâlnirea cu mediatorii şcolari şi profesorii de Limba rromani.
Se anunţă o întâlnire activă, în cadrul căreia se vor dezbate problemele comunităţii rome, mai ales în ceea ce priveşte educaţia, şi implicarea autorităţilor, indiferent de felul lor, în integrarea persoanelor din comunitate în procesul de educaţie. “La această întâlnire vor participa, alături de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Subsecretarul de Stat, din cadrul Ministerului Educaţiei, Marian Daragiu, Marius Căldăraru , consilier pentru romi, din partea Ministerului Educaţiei, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Iulian Paraschiv”, a precizat prof. Ana Maria Cristea – Radu, inspector pentru minorităţi în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.