Astăzi, la Palatul Copiilor din Craiova, a debutat Conferinţa Internaţională “Bullying Versus Sport!”, parte a unui Proiect Erasmus +, derulat de instituţia amintită, în parteneriat cu unităţi de învăţământ partenere din Estonia, Turcia şi Grecia. Acţiunile se vor desfăşura toată săptămâna, având în prim – plan educaţia elevilor şi a cadrelor didactice, în aşa fel încât fenomenul de “bullying” să fie redus cât se poate de mult. Oaspeţii de peste hotare – şapte cadre didactice şi 40 de elevi – au fost întâmpinaţi cu recitaluri susţinute de doi elevi, cu care Palatul Copiilor (PC) din Craiova se mândreşte, precum şi cu un program de dansuri şi cântece populare tradiţionale din zona Oltenia, susţinut de Formaţia de Dansuri Populare a PC Craiova.
Manifestarea, care a debutat astăzi, a avut parte, după deschiderea oficială, de un program artistic, oferit de doi dintre elevii cu care PC Craiova se mândreşte – Edi Anghelescu, care va reprezenta România, în scurt timp, la un festival internaţional de canto, precum şi cu Briana Hollinger, participantă la X – Factor, pe care am mai prezentat-o, a cărei carieră se arată plină de speranţe. După cei doi adolescenţi, Formaţia de Dansuri Populare a PC Craiova, coordonată de prof. Simona Creţan, le-a arătat oaspeţilor frumuseţea tradiţiilor olteneşti, în special, precum şi a celor româneşti.
Carmen Eugenia Pascu: “Fiecare copil este unic şi trebuie să ne adaptăm la cerinţele celor mici”
Fenomenul de “bullying” este , din păcate, frecvent în şcolile din România şi în spaţiul Uniunii Europene. De aceea, se fac toate eforturile pentru diminuarea acestuia. “Suntem, acum, în aceste zile, la a III-a conferinţă internaţională pe această temă. Vrem să arătăm exemple de bune practici în şcolile din România, după cazurile din Europa. Au fost şi sunt, din păcate, multe fenomene de respingere a unor elevi, din vari motive, pe care vrem să le eradicăm. Fiecare copil este unic, iar acceptarea, din parte comunităţii, a fiecăruia, este un deziderat al nostru. La Palatul Copiilor din Craiova nu avem astfel de probleme, dar, pentru că ştim că, la unele instituţii de învăţământ din teritoriu, apar diverse cazuri de acest fel, am luat legătura cu părinţi, cadre didactice şi copii, pentru a diminua acest lucru. Avem programe de parteneriat, prin voluntariat, cu psihologi, în acest sens amintindu-l pe Mihai Jianu, care vin şi discută cu elevii şi părinţii . Repet, fiecare copil este unic, iar noi trebuie să ne adaptăm la cerinţele celor mici şi să încercăm să le rezolvăm”, a precizat prof. Carmen Eugenia Pascu, director al Palatului Copiilor din Craiova.