Cel mai mare diamant a fost prezentat la Craiova

0
866

Cel mai mare diamant, ce a ieşit vreodată la vânzare în România, a fost prezent, timp de două zile, la Craiova, în zilele de 11 şi 12 martie. Briliantul de circa 8,59 carate este estimat între 45.000 şi 65.000 de euro a fost prezentat privat, într-un turneu exclusivist prin cele mai importante oraşe ale țării. După o prezenţă de succes în capitala Moldovei, la Iaşi, şi pe litoralul românesc, la Constanța, preţioasa bijuterie a fost expusă şi în Bănie. Pe lângă bijuterii, în holul Hotelului Ramada au putut fi admirate şi cele mai preţioase tablouri ale marilor pictori români.

Sunt câteva moduri în care se poate cultiva această pasiune, iar motivaţia oricărei colecţii de artă variază. Colecţionarii pot fi ghidaţi de considerente estetice și să fie indiferenți la perioada artistică căreia îi aparţine opera, ori se pot focusa pe un curent în artă sau pe un anume grup de artişti. Unii intenţionează să creeze un muzeu al patrimoniului recuperat și semnificativ, în timp ce alţii urmăresc să lase colecția moștenire copiilor lor, drept educație identitară, martor al valorilor culturale în care cred. Ce au însă în comun toţi marii colecţionari este pasiunea pentru artă, ca formă sublimă și complexă de mesaj sintetic al unei culturi, al unei civilizații pe care au cunoscut-o și admirat-o. 

Un aristocratic set de 150.000 de euro

Superbul diamant, alături de alte aproximativ 50 de bijuterii de colecție, au fost dezvelite în această săptămână, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Ramada Plaza din Craiova. Prețioasele bijuterii au fost expuse presei sub o pază strictă, având în vedere valoarea lor. « Între bijuteriile de colecție, cea mai valoroasă piesă, estimată de specialiști între 100.000-150.000 de euro, este un aristocratic set, realizat de brandul de bijuterii exclusiviste Pheres, compus din colier și cercei decorați cu 115 diamante, ce totalizează peste 27 de carate », a precizat Marius Hangan, Regional Sales, Casa Armark.

Tot celebrul designer Pheres semnează și un elegant colier din aur alb, pavat cu 204 briliante, în greutate totală de 8,8 carate, ce a fost purtat recent de artista britanică Rita Ora, estimat pentru piața românească, în cadrul licitației, la o valoare conservatoare de 9.000-14.000 de euro. 

Casa Artmark a oferit și posibilitatea probării acestora, în baza unei rezervări prealabile, ieri, la Craiova. Raportat la valoarea elitistă a acestor bijuterii importante casa de licitație a anunțat că oferă posibilitatea doamnelor ce vor participa a licitație să achiziționeze aceste comori și cu plata în rate, pe o perioadă de cel mult 12 luni.

Oferta scrisă şi oferta online

Reprezentantul Casei Artmark a vorbit în conferinţa de presă şi despre modalitatea de cumpărare a obiectelor de artă şi a bijuterilor. „Toate operele de artă sunt expuse timp de câteva săptămâni. Unul dintre consultanții noştri îți va prezenta obiectele de artă sau colecție şi te va familiariza cu modalităţile de participare la licitație. Dacă timpul nu îți permite, poți vedea oferta noastră în catalogul online sau în catalogul tipărit. La Artmark ai 5 posibilităţi simple de participare. Prima este ofertă scrisă. Metoda implică completarea unui formular prin care ne instruiți care este suma maximă până la care noi licităm în numele dvs.; formularul poate fi completat fie la noi la sediu, fie online și trimis la auctions@artmark.ro. A doua metodă este ofertă online. Vă creați un cont la noi și plasați oferta cu sumă fixă în platforma Artmark LIVE. Există şi ofertă telefonică. Alături de unul din consultanții Artmark pe care îi veți instrui în direct cât și cum să liciteze în numele dumneavoastră. Metoda implică completarea unui formular, fie la noi, la sediu, fie online și trimis la auctions@artmark.ro. Şi desigur, situaţia clasică, în sala de licitație. Puteţi şi online, de oriunde v-ați afla. Vă creați un cont la noi și puteți urmări și participa în direct la licitație – prin platforma online Artmark LIVE.”, a explicat Marius Hangan, jurnaliştilor, interesaţi de modalităţile de participare la aceste licitaţii.