Ziua Olteniei, sărbătorită pe 21 martie

1
614

Primăria Craiova și Consiliul Județean sărbătoresc, pentru al doilea an consecutiv, Ziua Olteniei, Doljului alăturându-i-se, în acest an, județele Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea. Evenimentul va fi marcat printr-un spectacol care „își propune să scoată în evidență personalităţile, istoria, tradițiile și tezaurul cultural al regiunii” și care va avea loc joi, 21 martie, începând cu ora 16.30, la Teatrul Național „Marin Sorescu”.

Vor participa Filarmonica „Oltenia”, Opera Română Craiova, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea, Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, Centrul Cultural „Nichita Stănescu” din Mehedinți, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, artista Emilia Dorobanțu, Constantin și Cosmin Gaciu (voce și acompaniament cobză) și Călușarii din Cezieni-Olt.

Parlamentul a adoptat pe 21 martie 2017, cu 213 voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi 25 de abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie ca Ziua Olteniei. Potrivit textului de lege, „sărbătoarea anuală urmează să fie marcată de autorităţile locale şi centrale, precum şi de instituţiile publice de cultură din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific”. La Craiova, Ziua Olteniei a fost organizată în premieră în perioada 19-24 martie 2018.

1 COMENTARIU

Comments are closed.