Peste 10.000 de inhalatoare folosite au fost colectate de la pacienții cu boli respiratorii și ulterior eliminate definitiv din natură, în cadrul programului „Colectăm Inhalatoare”, lansat de GSK România la nivel național, cu scopul de a proteja mediul înconjurător, de a reduce emisiile cu efect de seră și amprenta de carbon, de a limita acumulările de deșeuri și de a proteja sănătatea populației, prin evitarea contaminării solului cu potențiale virusuri rămase pe dispozitivul inhalator.
Aceasta este prima infrastructură ce a fost înființată în România pentru colectarea unor deșeuri medicale direct de la pacienți, la inițiativa unei companii.
Programul s-a desfășurat în parteneriat cu Societatea Română de Pneumologie, Colegiul Farmaciștilor, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (C.O.P.A.C.), Societatea Națională de Medicina Familiei și Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”.
Mii de pacienţi s-au implicat în program
Astfel, timp de opt luni pe parcursul anului 2017, în perioada mai–decembrie inclusiv, mii de pacienți cu boli respiratorii din toată țara s-au implicat în program și și-au aruncat inhalatorul folosit sau expirat, de orice tip sau marcă, în cele peste 200 de puncte de colectare amplasate în lanțurile de farmacii partenere Ropharma, Richter și Sensiblu, respectiv în Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.
În cadrul programului, peste 550 kg de deșeuri medicale de tip infecțios au fost colectate și eliminate definitiv din natură, reprezentând un total de peste 10.000 de inhalatoare depuse. Astfel, programul a împiedicat ca peste 886 tone de dioxid de carbon să polueze mediul, ceea ce reprezintă amprenta de carbon ce ar fi fost generată de aceste deșeuri dacă ar fi fost aruncate în natură. De exemplu, cantitatea echivalează cu emisiile care ar fi fost produse de 153 de călătorii cu mașina în jurul lumii.
«Pentru noi, responsabilitatea socială este un aspect integrat în business-ul de zi cu zi. De aceea, programul „Colectăm Inhalatoare”, care vine în beneficiul comunității și al mediului înconjurător, consolidează în mod firesc investițiile noastre. Scopul nostru final este să îmbunătățim calitatea vieții românilor și ne străduim să îl împlinim prin tot ceea ce facem. Ne bucurăm că am reușit să creăm o astfel de infrastructură în premieră pentru România și sperăm să rămână pe viitor un model de urmat pentru toate companiile care vor să fie responsabile cu privire la traseul produselor lor și după ce au fost comercializate», a declarat Dana Constantinescu, Corporate Affairs and Communication Director GSK România.
Incinerare ecologică
În România, dacă fiecare pacient cu boli respiratorii ar aduce inhalatoarele folosite în punctele de colectare, pentru incinerare ecologică, s-ar elimina peste 11.000 tone de dioxid de carbon, într-un an. Altfel, această cantitate de emisii poluante ar mai putea fi compensată cu ajutorul oxigenului produs în decurs de un an de 2.831 hectare de pădure de stejari – adică de 25 de ori mărimea Parcului Herăstrău din București.
Din totalul dispozitivelor colectate în cadrul programului, circa 90% au fost cu aerosoli – tipul de inhalatoare care are cel mai mare impact asupra mediului. Acestea, din cauza gazului propulsor rămas nefolosit, provoacă un efect de seră de peste 1.430 de ori mai mare decât cel al emisiilor de carbon.
Eliminarea deșeurilor colectate a fost făcută prin intermediul unei companii specializate în managementul deșeurilor medicale, printr-un proces de incinerare ecologică, care reduce cu 99% impactul de mediu.
Programul a avut și o componentă educațională cu privire la impactul de mediu al acestor deșeuri. Pacienții au aflat, de exemplu, că doar șase inhalatoare folosite și aruncate la gunoi generează aceeași amprentă de carbon ca o mașină condusă în jurul lumii. La nivel mondial, acest tip de deșeuri produce 5,2 milioane de tone de emisii de dioxid de carbon anual.
Programul Colectăm Inhalatoare, lansat de GSK România cu susținerea partenerilor săi, a avut până în prezent două ediții, una pilot pe București și una la nivel național, în cadrul cărora au fost colectate în total peste 17.000 de inhalatoare, compania aducând o contribuție semnificativă la eforturile de protejare a mediului înconjurător.