Conform reprezentanților IPJ Gorj, ieri, 12 martie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat despre faptul că, un bărbat, de 78 de ani, din comuna Hurezani, membru vânător, autorizat pentru a deține purta și folosi arme de vânătoare, la data de 09 martie a.c. ar fi fost identificat de către lucrători din cadrul I.J.J. Gorj, pe raza comunei Hurezani, în timp ce a executat un foc de armă de vânătoare și a împușcat un câine. Din cercetările efectuate a rezultat că acel câine aparținea unui bărbat, de 63 de ani, din localitate, care a solicitat în mod expres împușcarea câinelui, întrucât era bolnav. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă letală, fără drept și uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.