Pianista Ekaterina Litvintseva, din Federația Rusă, concertează la Filarmonica „Oltenia”

0
448

Filarmonica „Oltenia” vă invită astă-seară, ora 19.00, la un concert simfonic având-o protagonistă pe pianista Ekaterina Litvintseva, din Federația Rusă. La pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice a instituției se va afla maestrul craiovean Alexandru Iosub.

Născută la 15 decembrie 1986, în Rusia, Ekaterina Litvintseva  a urmat Academia de Pian Clasic din Moscova, după care a absolvit masterul de muzică la Facultatea de Muzică şi Dans din Koln, clasa prof. Nina Tichman, în 2013. A susţinut concerte cu orchestre în Rusia, România şi Germania, pe scene renumite precum Berlin Konzerthaus, Liederhalle din Stutgart, Beethovenhalle din Bonn, și a câștigat numeroase premii începând cu vârsta de 10 ani Are o afinitate pentru creația lui Sergei Rahmaninov, ale cărui lucrări de tinerețe pentru pian le-a înregistrat pentru radio, anul trecut.

Pe scena Filarmonicii „Oltenia”, Ekaterina Litvintseva va interpreta Concertul în La minor pentru pian şi orchestră, op. 16, de Edvard Grieg, și Concertul nr. 2 în Fa minor pentru pian şi orchestră, op. 21, de Frederic Chopin. Repertoriul serii mai include Uvertura „Hebridele” de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Un bilet pentru concert costă 15 lei (pentru elevi, studenți, pensionari – 10 lei).