Liberalii doljeni, persoanele acelea care în campaniile electorale poartă eşarfe galbene, fiindcă prin altceva nu se disting, se complac într-o expectativă bizară, după ieşirea de bunăvoie de la guvernare, după comanda anacronică a lui Crin Antonescu. Ispitit, după cum am văzut, mostră de cinism, şi de o moţiune de cenzură la adresa guvernului condus de Victor Ponta, amânată doar sine die. Public, liberalii doljeni nici nu salută, nici nu regretă ruperea USL, din motive pe care, probabil, nici ei nu le înţeleg. Situaţia, momentan, este una fără precedent. Ceea ce demonstrează „tăria de caracter” a activului liberal doljean. După ce în Biroul Permanent Judeţean, în prezenţa deputatului Mihai Voicu, au votat „pentru” ieşirea de la guvernare, cu doar vreo 3 voturi „contra”, semn al unităţii de monolit, au cultivat tăcerea în spaţiul public. Lăsând justificarea pe umerii deputatului Ionuţ Stroe, unul dintre comunicatorii partidului, frecvent prezent pe la posturile de televiziune la care este invitat spre a spune ce are voie să spună. Unele demersuri verbale sunt îngrijorătoare. Dar asta contează mai puţin. În mare parte, istoria post-decembristă a liberalilor, inclusiv a celor doljeni, este rearanjare şi triere. Dar nici istoria ideilor nu se sustrage acestei dinamici. Şi cum nu doar liberalii deţin monopolul valorilor de sorginte liberală, cum voia să sugereze Francis Fukuyama în cartea sa din 1989 „Sfârşitul istoriei”, unde vorbea de „punctul final al evoluţiei ideologice”, ci le găsim îmbrăţişate, chiar copios, de social-democraţi şi nu numai, nu putem acredita decât ceea ce au demonstrat alţii: orice ideologie este o rătăcire, nu poate exista o ideologie justă. Chiar dacă liberalismul n-a fost niciodată o ideologie (apud Jean Francois Revel), adică o teorie întemeiată pe concepte anterioare oricărei experienţe, o dogmă invariabilă şi independentă de cursul evenimentelor sau rezultatul acţiunii. Aşadar, identificarea – tardivă – a unor nepotriviri între social-democraţi şi liberali, cum tot clămpănesc guriştii partidului lui Crin Antonescu, „eminamente de dreapta”, este nu doar ridicolă, dar demonstrează lacune jenante de cunoaştere. Culmea ar fi să ne imaginăm acum că „liberalii doljeni” chiar erau frământaţi noaptea în somn de abordările politice asimetrice cu partenerii de coaliţie, în Consiliul Judeţean Dolj, Consiliul Local Municipal Craiova şi restul structurilor administraţiei publice locale din teritoriu. Trezindu-se dimineaţa năuciţi de confruntările lăuntrice. Problema în discuţie este acum una de minimă moralitate: sau se dezic public de „decizia centrului”, considerând-o absurdă şi în desconsiderarea deciziei Congresului PNL din aprilie 2012, sau se retrag cu decenţă din toate funcţiile ocupate pe aliniament politic, la nivelul deconcentratelor, inclusiv cea de reprezentant al Guvernului în teritoriu, cât mai grabnic. Terţium non datur, fiindcă, vorba trăită a lui Radu Berceanu în decembrie 2009, imediat după deznodământul alegerilor prezidenţiale: „Ai noştri sunt mai buni”. Că avea sau n-avea dreptate, nu se pune, conta doar decizia. Şi în opoziţie, la nivelul Parlamentului, şi în parteneriat, în teritoriu, o asemenea duplicitate nu s-a mai văzut. Chiar şi în politică.
