Moţiune cu scandal! Elena Udrea, primită cu ostilitate în fieful lui Radu Berceanu

1
312

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a aflat, ieri, la Craiova, pentru a-şi prezenta moţiunea intitulată „Noul PDL. O nouă Românie”, deputatul democrat-liberal exprimându-şi deja intenţia de a candida pentru şefia PDL. Elena Udrea şi staff-ul său de campanie au încercat să îi convingă pe colegii de la Dolj, reuniţi la Hotelul Plaza, că reprezintă o alternativă la conducerea partidului, mizând pe tinereţe şi energie, subliniind ideea că nu întotdeauna experienţa politică poate să fie o virtute, mai ales atunci când se vorbeşte despre reconstruirea şi recredibilizarea unui partid politic.

Săptămâna trecută, Vasile Blaga a fost prezent în mijlocul pedeliştilor doljeni pentru a-şi expune moţiunea. Acesta a fost ascultat de 400 de membri PDL, în sala Filarmonicii „Oltenia,” şi aplaudat la scenă deschisă. Vasile Blaga a venit însoţit de Cezar Preda, de europarlamentarul Traian Ungureanu, de Raluca Ţurcan, de senatorul Viorel Badea, iar oficiile de gazdă le-a făcut europarlamentarul Marian Jean Marinescu. Prezentarea moţiunii lui Elena Udrea s-a desfăşurat cu scandal, staff-ul de campanie a acuzat organizatorii că nu au adus suficiente scaune în sala de şedinţe şi asta pentru că nu i-a anunţat pe toţi reprezentanţii organizaţiei de la Dolj. Elena Udrea a spus că are informaţii conform cărora au fost daţi afară din partid membri care şi-au exprimat intenţia de a o susţine la conducerea PDL. „Au fost daţi afară oameni care au afişat un banner cu mine la Ţuglui pe motivul că au obţinut rezultate slabe la alegeri. Dar preşedintele PDL Craiova care a candidat la Primărie şi a obţinut scor foarte slab de ce a fost promovat în funcţia de senator?!”, a spus Elena Udrea.

Dezinformată de Gelu Vişan

Trebuie menţionat faptul că, în urmă cu o lună, deputatul Ştefan Stoica spunea că Udrea ar fi putut obţine doar două voturi de la colegii doljeni şi asta dacă Gelu Vişan şi Antonie Solomon ar mai fi fost membri PDL. Elena Udrea s-a dezis, ieri, de „politologul” Gelu Vişan, spunând că nu ea l-a băgat în partid şi nu ea l-a trimis în Parlamentul României. Udrea a negat şi vreo legătură între soţul domniei sale şi fostul primar al municipiului Craiova, Antonie Solomon. „Numai minciuni şi bârfe! Soţul meu nu a discutat niciodată cu Antonie Solomon despre venirea acestuia în PDL. Acum îmi dau seama că toate bârfele care au apărut la televiziunile puterii sunt doar informaţii false vehiculate de colegii mei de la PDL”, a spus Udrea, indignată. De asemenea, Elena Udrea a fost deranjată că unii dintre pedelişti nu au fost lăsaţi să intre în sala de şedinţe. „Ce democraţie este la Dolj? Lăsaţi să intre lumea în sală! Ce văd că se întâmplă la Dolj mă îngrijorează. Ştiu că de la Dolj s-au dat semnale că cine nu e cu actuala conducere nu contează. Astfel de optică poate transforma PDL într-un partid de buzunar”, a precizat Elena Udrea.


Elena Udrea:

Eu nu sunt la final de carieră, eu sunt la început de carieră, în PDL”

„Nu are cine să se bată în partid pentru dumneavoastră. Uitaţi ce se întâmplă cu Hidroelectrica, cu Oltchim-ul. Nimeni nu ia măsuri. Sunt daţi afară toţi directorii de la Poştă, nu trecuţi pe alte funcţii, ci efectiv daţi afară. Eu nu sunt la final de carieră, eu sunt la început de carieră, în PDL. Este nevoie să analizăm ce s-a întâmplat greşit în cele şapte luni de opoziţie, pentru că în loc să crească, partidul a scăzut. Am ajuns partid de buzunar. Vreţi ca la următoarele alegeri să fim asimilaţi de PNL? Acesta este riscul la care ne expunem cu toţi”.

  

Fostul consilier local Ani Gheorghe:

„Nu o să ajungeţi preşedinte!”

În discursul său, Elena Udrea le-a spus democrat-liberalilor doljeni că nu va da afară din partid oamenii care îl susţin acum pe Vasile Blaga. „Dacă o să ajung preşedinte, nu o să dau pe nimeni afară. Este nevoie de toată lumea. O să-i pun în conducerea partidului şi pe doamna Macovei, dar şi pe domnul Blaga. Avem nevoie de toţi aceşti oameni”, a spus aceasta. Numai că la scurt timp s-a auzit din sală o replică tăioasă venită din partea fostului consilier municipal Ani Gheorghe: „Nu o să ajungeţi preşedinte!”. Aceasta a fost aplaudată de colegii din sală.


Gheorghe Popa, primarul localităţii Mischii:

Arătaţi bine, dar nu ştiu dacă o să vă votez

Elena Udrea a primit foarte multe reproşuri din partea primarilor doljeni, dar a avut şi simpatizanţi. Gheorghe Popa, primarul localităţii Mischii, după ce i-a reamintit fostului ministru faptul că mulţi primari PDL, zece la număr, au pierdut primăriile pentru că nu au primit fonduri în vederea finalizării proiectelor, acesta i-a făcut şi o declaraţie Elenei Udrea.  „Doamna ministru, sunt fanul dumneavoastră. Am pe birou o poză cu dumneavoastră şi cu domnul preşedinte. Vă mai spun că arătaţi şi bine, dar nu ştiu dacă o să vă votez. Citesc pe aceste hârtii şi văd negru pe alb cui aţi dat bani: doar primăriilor PSD. Nouă, la PDL, nu ne-aţi dat mai nimic. Aşa că eu, personal, nu am putut să-i spun lui tanti Leana că nu ştiu ce voi face în viitor atât timp cât am avut guvern PDL, preşedinte PDL şi nu am fost în stare să fac nimic pentru tanti Leana!”, a spus primarul de la Mischii.

1 COMENTARIU

  1. Parca, se spune ,..”cum e turcul si …pistolul”!!!Ale comentarii, sunt de prisos!Dar , vor intelege , oare , cei ce au de votat ,in urmtoarele alegeri??Nu se considera, oare, ca prea am asteptat sa avem o alta clasa politica??Eu ,sincer sa fiu, de exemplu, credeam ca in urma mult- trambitatei prezente a Presedintelui Basescu, in fata camerelor reunite , sa vedem o cu totul alta imagine a …prea multor parlamentari alesi {588, in loc de 300 },impotriva vointei poporului!!

Comments are closed.