Cel de-al 8-lea raport privind coeziunea publicat de Comisie arată că politica de coeziune a contribuit la reducerea disparităților teritoriale și sociale dintre regiunile UE.
Datorită finanțării destinate politicii de coeziune, se preconizează că PIB-ul pe cap de locuitor al regiunilor mai puțin dezvoltate va crește cu până la 5 % până în 2023. Aceleași investiții au susținut, de asemenea, o reducere cu 3,5 % a decalajului dintre PIB-ul pe cap de locuitor din 10 % din regiunile cel mai puțin dezvoltate și 10 % din regiunile cele mai dezvoltate.
Raportul arată totodată că, grație flexibilității sale, politica de coeziune a oferit statelor membre și autorităților regionale și locale un sprijin foarte rapid, atât de necesar în contextul încetinirilor creșterii economice și al celei mai grave crize din ultimii ani.
Noile programe ale politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027 vor continua să investească în regiuni și în oameni, în strânsă coordonare cu capacitatea financiară a pachetului NextGenerationEU.
Constatări principale suplimentare
- Politica de coeziune a devenit o sursă de investiții mai importantă. Finanțarea pentru coeziune a crescut de la echivalentul a 34 % din totalul investițiilor publice în perioada de programare 2007-2013 la 52 % în perioada de programare 2014-2020.
- Din 2001, regiunile mai puțin dezvoltate din Europa de Est au recuperat decalajul față de restul UE. În același timp însă, mai multe regiuni cu venituri medii și mai puțin dezvoltate, în special din sudul și sud-vestul UE, au înregistrat stagnare economică sau declin.
- Convergența dintre statele membre s-a accelerat, însă disparitățile regionale interne din statele membre cu creștere rapidă s-au accentuat.
- Ocuparea forței de muncă a crescut, însă disparitățile regionale sunt mai semnificative decât înainte de 2008.
- Numărul de persoane expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială a scăzut cu 17 milioane între 2012 și 2019.
- Decalajul regional în materie de inovare din Europa a crescut din cauza lipsei de investiții în C&D și a deficiențelor de la nivelul ecosistemelor de inovare din regiunile cel mai puțin dezvoltate.
- Populația UE îmbătrânește și va începe să scadă în anii următori. În 2020, 34 % din populația UE trăia într-o regiune cu populație în scădere. Se preconizează că acest procentaj va ajunge la 51 % în 2040.
- Declarațiile membrilor colegiului:
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Cel de-al 8-lea raport privind coeziunea arată în mod clar importanța politicii de coeziune în promovarea convergenței și reducerea inegalităților dintre țările și regiunile din UE. Prin cartografierea domeniilor în care statele membre și regiunile trebuie să facă mai mult și mai bine, raportul ne permite să învățăm din lecțiile trecutului ca să fim mai bine pregătiți pentru provocările viitorului. Trebuie să accelerăm adoptarea și implementarea programelor politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027, pentru a putea continua să sprijinim regiunile în vederea redresării în urma pandemiei, pentru a beneficia pe deplin de tranziția către o Europă verde și digitală și pentru a realiza o creștere pe termen lung.”
Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a adăugat: „Pandemia a amplificat riscul inegalităților în UE, iar politica de coeziune este unul dintre principalele instrumente de care dispunem pentru a combate această tendință și pentru a investi în oameni. Politica de coeziune ne ajută să atingem obiectivul de a construi o Europă socială puternică, care să fie favorabilă incluziunii și echitabilă. Sunt mândru că, datorită fondurilor UE, copiii defavorizați primesc cărți și calculatoare, tinerilor li se oferă programe de ucenicie pentru a-i integra pe piața forței de muncă, iar persoanele vulnerabile au acces la o masă caldă și la îngrijire.”
Politica de coeziune abordează principalele provocări cu care se confruntă regiunile Uniunii
Politica de coeziune a avut un impact pozitiv asupra multor regiuni ale Uniunii și asupra cetățenilor acesteia, ajutându-i să investească într-o creștere mai durabilă și echilibrată, cu beneficii pe termen lung, a susținut infrastructura fizică și digitală, educația și formarea, IMM-urile și tranziția verde.
- Sursa : https://romania.representation.ec.europa.eu/news/noul-raport-privind-coeziunea-scad-diferentele-dintre-regiunile-ue-datorita-sprijinului-acordat-de-2022-02-09_ro