Peste 33 de milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea clădirilor unităților medicale

0
411
În bugetul Consiliului Judeţean Dolj sunt prevăzute sume importante atât pentru spitalele din subordine, cât și pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.Peste 33 de milioane de lei vor merge către reabilitarea și modernizarea clădirilor unităților medicale, pentru dotări și aparatură de ultimă generație, dar și pentru noi servicii. “Pandemia ne-a arătat cât de important este să dezvoltăm sectorul sanitar, de aceea continuăm investițiile începute și dăm startul unor proiecte noi în domeniul sănătății.În acest an, se va finaliza reabilitarea clădirii în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie, astfel că vom vorbi, în sfârșit, de condiții decente de tratament pentru pacienții oncologici. Tot pentru a îmbunătății serviciile pentru bolnavii de cancer, am alocat banii necesari pentru reparația clădirii în care se află Secția de Radioterapie Oncologică, secție unde urmează să fie adus un al doilea accelerator liniar. În aceeași sferă, ne dorim să dezvoltăm servicii paliative pentru bolnavii oncologici, construind un corp nou de clădire destinat acestei specializări. La fel de important este să ne orientăm către oncologia pediatrică și să dezvoltăm capacitatea de depistare și tratament a copiilor suferinzi de această boală”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
   Totodată, în bugetul pe 2022 au fost prevăzuţi bani pentru achiziționarea dotărilor necesare dezvoltării chirurgiei robotice. În plus, se vor asigura fondurile pentru dotările necesare Clinicii de Gastroenterologie, dar și echipamente medicale pentru Secția de Chirurgie Cardiovasculară, secție care va deveni complet operațională în perioada următoare. În buget se află și fondurile necesare achiziționării construcției modulare destinate secției de Terapie Intensivă. “Este anul în care demarăm și proiectul amenajării incintei Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, proiect prin care vom reconfigura o suprafață de peste 4 hectare, cu drumuri și alei de acces, parcări și spații verzi. Cele două spitale din subordinea Consiliului Județean Dolj vor primi bani pentru echipamente și dotări. În plus, demarăm proiectul de modernizare și extindere a Spitalului Orășenesc Dăbuleni. Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, devenit centru universitar, va beneficia de sprijin pentru construirea unei clădiri destinate cercetării medicale în pneumologie, dar și de echipamente speciale destinate tratamentului pacienților infectați cu Sars Cov-2 și celor care necesită recuperare post-covid”, a mai spus şeful administraţiei judeţene.