Un nou spectacol-lectură în cadrul proiectului „Autorii sunt în sală”

0
101

Cel de-al doilea spectacol din cadrul proiectului „Autorii sunt în sală” derulat de Teatrul Național „Marin Sorescu” va avea loc sâmbătă, 22 februarie, începând cu ora 11.00, în sala „Ion D. Sîrbu” a instituției. Este vorba despre „Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?”, de Daniel Bănulescu, în regia lui Mircea Cornișteanu, avându-i în distribuție pe Iulia Colan (Mioriţa), Geni Macsim (Gina), Adrian Andone (Hindusul) și Eugen Titu (Falsul Gamal). Proiectul „Autorii sunt în sală” este menit să încurajeze dramaturgia contemporană românească, din dorința de a sensibiliza regizorii aflați în căutare de texte valoroase, precum și de a atrage publicul către creația dramatică autohtonă. Destinat prezentării în premieră pe țară a unor texte din dramaturgia originală românească a ultimilor ani, proiectul a demarat la TNC pe data de 12 decembrie 2013, odată cu prezentarea piesei „Ultimul dans al libelulei”, de Cornel Mihai Ungureanu, în regia lui Mircea Cornișteanu.