Cei care nu au promovat examenul de bacalaureat de două ori vor plăti o taxă la a treia încercare, potrivit Ministerului Educaţiei, care a publicat o serie de precizări privind susţinerea examenelor de finalizare a studiilor, în sesiunile anului şcolar 2013-2014.
Lipsa de cunoştinţe a aboslvenţilor va fi taxată cu 230 de lei. Valoarea acestei sume poate sa scadă în funcţie de numărul de probe susţinute .O taxă vor plăti şi absolvenţii claselor de matematică-informatică, intensiv informatică, ai claselor cu studiu intensiv şi bilingv al limbilor străine şi cu predare în limbile minorităţilor, ai claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare – care au susţinut în anii anteriori de cel puţin de două ori Examenul pentru Obţinerea Atestatului. În acest caz, taxa de examen se stabileşte la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean.
Elevii de clasa a XII-a care vor da la vară examenul de Bacalaureat 2014 pot consulta pe site-ul Ministerului Educaţiei modelele de subiecte pentru toate materiile la care vor fi testaţi: română, matematică, istorie, limbi străine, biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, psihologie sau sociologie. În ceea ce priveşte calendarul examenului de Bacalaureat 2014, Sesiunea iunie-iulie 2014, în perioada 26 – 30 mai are loc înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. În intervalul 10 – 12 iunie se desfăşoară evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (11 – 13 iunie) şi evaluarea competenţelor digitale (16 – 20 iunie). În perioada 23 – 27 iunie are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Probele scrise încep pe 30 iunie, atunci când are loc examenul la Limba şi literatura română, urmat de examenul la Limba şi literatura maternă (1 iulie) şi proba obligatorie a profilului (2 iulie) şi se încheie pe 4 iulie când are loc proba la alegere a profilului şi specializării. Afişarea rezultatelor se face pe 7 iulie, în aceeaşi zi putând fi depuse şi contestaţiile care vor fi rezolvate până pe 10 iulie. Rezultatele finale la prima sesiune a examenului de bacalaureat 2014 se vor afişa pe 11 iulie.