Amenzi în cuantum de aproape două milioane de lei, aplicate de inspectorii ANSVSA, în decembrie 2022

0
293

În cursul lunii decembrie 2022, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor județene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti au efectuat 10.659 de controale în unităţile din industria agroalimentară, cu precădere în industria produselor nonanimale – brutării, băuturi alcoolice şi nonalcoolice, etc. Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 276 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.879.900 de lei.

Acțiunile de verficare efectuate la nivel național pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2022 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, dintre care menționăm:

  • neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi: neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție, lipsa vestiarului și a grupului sanitar pentru angajați, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;
  • neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor;
  • neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
  • neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice);
  • neconformități privind personalul muncitor (neîntocmirea fișelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului);
  • alte tipuri de neconformități: desfășurarea de activități neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, neinițiere procedura de rechemare a produselor, neretragerea de la raft a produsului neconform, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar – veterinar și pentru siguranța alimentelor.

În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucțiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calității acestora în limitele maxime admise, privind prezența de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe de pe suprafețe/ustensile de lucru în unitățile de industrie alimentară, în vederea verificării conformității în ceea ce privește respectarea criteriilor microbiologice în alimente.