Sârboaica Asceric, noutatea SCMU Craiova la reluarea campionatului

0
592

În primul meci oficial al anului voleibalistele de la SCMU Craiova întâlnesc CSM Medgidia vineri, de la ora 18, în Sala Polivalentă din Bănie. Înainte de startul returului, craiovencele se află pe locul 9, cu 9 puncte, în timp ce adversarele sunt pe poziţia a patra.  În pauza de iarnă, formaţia antrenată de Lucian Zlotea s-a întărit cu sârboaica Nikolina Asceric (27 de ani), venită de la campioana Bulgariei şi care a mai evoluat în carieră la: Vizura, Vojvodina, Dinamo Pančevo, Tent (Serbia), Creamline Cool Smashers (Cehia) şi la Szombathelyi Haladas (Ungaria).

„Este un transfer pe care ni l-am dorit, din cauza problemelor de lot, unul subţire, fără soluţii în caz de avarii. Vine pe postul de centru şi o înlocuieşte pe Iulia Zlotea, pe care nu putem să o recuperăm. Asceric are experienţă, va fi cu siguranţă o piesă importantă a echipei. Meciul cu Medgidia este unul greu, dar sperăm să jucăm bine şi putem obţine ceva, cu puţină atenţie. Vom arăta altfel faţă de tur, avem fete frumoase în echipă, dar ca să încântăm suporterii nu contează numai aspectul fizic, ci şi jocul şi atitudinea” a declarat antrenorul Lucian Zlotea.

„Jucam la campioana Bulgariei, dar este mai bine pentru mine la Craiova, pentru că liga din România este mult mai bună. Am venit aici pentru că m-au dorit cu adevărat şi este o provocare pentru mine. În Bulgaria eram singura străină din echipă, aici mai am câteva colege muntenegrence cu care vorbesc aceeaşi limbă şi dacă-mi acordaţi ceva timp voi învăţa să vorbesc şi româneşte” a fost primul mesaj din partea Nikolinei Asceric.