Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vrea o reorganizare a ministerului

0
561
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vrea o nouă organizare a ministerului pe care îl conduce,  susținând că aceasta se va face cu „diminuarea semnificativă a structurii posturilor”, potrivit unei decizii de anulare a achiziției de servicii de pază pentru instituție, publicată pe site-ul edu.ro.

Procedura de achiziție a serviciilor de pază era în desfășurare, Ministerul Educației lansase procesul încă din august 2020, dar, pe 31 decembrie 2020, ministrul Cîmpeanu a trimis o decizie tuturor participanților, conform cătreia instituția anulează achiziția. În document scrie: “motivul anulării fiind situația ministerului care se află “în imposibilitatea încheierii contractului” ca urmare a reorganizării din care va rezulta diminuarea semnificativă atât a structurii posturilor, a numărului de obiective cât și a valorii bugetate pentru serviciile de pază”.

Ministerul Educației alocase 3,4 milioane de lei pentru achiziția unor servicii de pază pentru sediul din strada General Berthelot și alte 8 sedii. A fost declanșată licitația, dar mai multe firme participante au contestat rezultatele, iar Consiliul național de Soluționre a Contestațiilor le-a dat dreptate, obligând Ministerul Educației să reia analiza.