Razie de amploare a poliţiştilor doljeni

0
379

La sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a efectuat o razie de amploare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor comise cu violenţă, a activităţilor comerciale ilicite şi a altor fapte antisociale, precum şi a abaterilor la regimul rutier. Au participat peste 200 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, dar şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. În cadrul acţiunii , au fost verificaţi 194 de agenţi economici şi 118 baruri sau discoteci. De asemenea, au fost controlate 1.093 de autovehicule, au fost legitimate 1.472 de persoane şi au fost efectuate 461 de controale corporale. S-au depistat , în flagrant, nouă infracţiuni, şase dintre acestea fiind la regimul rutier (trei pentru conducerea, sub influenţa alcoolului, a unui autovehicul, celelalte pentru neposedare de permis). Au fost reţinute 18 permise şi retrase trei certificate de înmatriculare. În urma raziei, au fost constatate 245 de contravenţii, sancţionate cu amenzi în valoare totală de 72.000 de lei. Într-o sală de jocuri din Craiova, a fost găsit un bărbat de 30 de ani, din localitate, care avea asupra lui un briceag şi un spray cu substanţe lacrimogene, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal.