Toţi studenţii, masteranzii şi doctoranzii vor avea gratuităţi nelimitate pe transportul feroviar

0
391

elevi-trenGratuitatea la transportul feroviar se acordă tuturor studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România, au stabilit, miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu reprezentanţii CFR Călători şi Metrorex. Aceştia au participat la o întâlnire cu reprezentanţi ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Uniunii Studenţilor din România (USR) şi Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) pentru a discuta normele de aplicare a gratuităţilor pentru studenţi la transportul feroviar.

În urma adoptării OUG nr.2/2017 care acordă studenţilor această facilitate, părţile implicate au convenit o serie de precizări privind conţinutul normelor de aplicare. Astfel, „gratuitatea la transportul intern feroviar se acordă tuturor studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România: de stat sau private; la programe de studii de la toate cele trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat; indiferent de forma de finanţare a studiilor (buget/taxă); indiferent de vârstă şi naţionalitate; pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare; indiferent de operatorul feroviar”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor. De asemenea, „CFR Călători va facilita rezervarea biletelor gratuite atât la ghişee, automate, cât şi online. În perioada următoare, compania va implementa un sistem online de înregistrare a studenţilor eligibili pentru aceste biletele gratuite.