Explozie de creativitate şi dinamism şi în 2017, la Teatrul „Colibri”!

0
463

«În 2017 cea mai mare provocare este să găsim echilibrul între statutul unui teatru de repertoriu şi explozia de creativitate şi dinamism care caracterizează Teatrul „Colibri”. Nu va fi uşor să împlinim aşteptările unui public pretenţios şi eterogen în condiţiile în care nu vom abdica de la standardele noastre profesionale. Vom face, probabil, exerciţii de echilibristică riscând cu idei, proiecte şi programe inovative», declară Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”, în pragul noului an artistic 2017. Instituţia a început să tureze motoarele în atelierele Fabricii de Poveşti electroCOLIBRI, anunţând desfăşurarea a 12 ateliere de creaţie pe săptămână, până pe 1 aprilie. Înscrierile vor începe de luni, 16 aprilie, iar numărul locurilor este limitat! Între timp, craiovenii sunt aşteptaţi la spectacole: mâine-seară va urca pe scenă „Răţuşca cea urâtă”, iar duminică dimineaţa – „Motanul Încălţat”. Până la sfârşitul lunii, publicul se va mai bucura de alte cinci reprezentaţii, între care două cu cea mai recentă premieră – „Furtuna”, de William Shakespeare, cu actorul Marcel Iureş în rol principal.

Adriana Teodorescu 1

Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”: «În 2017 cea mai mare provocare este să găsim echilibrul între statutul unui teatru de repertoriu şi explozia de creativitate şi dinamism care caracterizează Teatrul „Colibri”. Nu va fi uşor să împlinim aşteptările unui public pretenţios şi eterogen în condiţiile în care nu vom abdica de la standardele noastre profesionale. Vom face, probabil, exerciţii de echilibristică riscând cu idei, proiecte şi programe inovative. Vom şti că vor avea succes abia atunci când vor fi preluate de mulţi dintre colegii noştri de breaslă. Vrem să găsim echilibrul între rutina şi obiceiul de a merge la teatru ca sentiment al normalităţii, al siguranţei necesare omului cultural al secolului XXI şi îndrăzneala, deschiderea, curiozitatea de a cere şi de a primi noul, ineditul, provocarea. Ne asumăm din ce în ce mai conştient responsabilitatea unui teatru-etalon, a unui teatru important al comunităţii, ieşind irevocabil din zona de instituţie tolerată, tributară doar unui trecut glorios.  Echilibrul îl căutăm şi între păstrarea şi promovarea memoriei teatrului şi specificului său şi între adaptarea la noile tendinţe estetice, tehnologice ale zilelor noastre. Anul 2017 este un an al riscului în căutarea echilibrului».

Reîncep atelierele de creaţie!

copil 1Teatrul „Colibri” organizează o nouă serie de ateliere de creaţie, în perioada 30 ianuarie – 1 aprilie. Săptămânal, de luni până sâmbătă, inclusiv, 12 ateliere se vor desfăşura aici, pentru copii şi tineri. Pentru fiecare există un număr limitat de locuri.

Înscrieri se fac în intervalul 16-20 ianuarie, doar prin formular on-line, link-urile pentru fiecare atelier în parte fiind disponibile din data de 16 ianuarie, de la ora 00:01, pe site-ul instituţiei: www.teatrulcolibri.ro şi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/TeatrulColibri. Pentru completarea formularului, persoanele interesate vor accesa link-ul dorit, vor scrie datele necesare şi vor apăsa pe butonul de trimitere, astfel se va înregistra înscrierea.

Preţul unui atelier (întreaga perioadă) este 150 lei, iar perioada obligatorie de achitare este 16-20 ianuarie. Plata se va efectua la sediul Teatrului „Colibri”, între orele 9.00-15.00, prin ordin de plată sau prin transfer bancar în contul RO58TREZ29121G335000XXXX, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, CUI 5001805. Atelierele se vor finaliza cu serbare-spectacol pe scena instituţiei.

***

Luni, ora 17.00: „Dincolo de poveste” (coord. Rodica Prisăcaru) – atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, în care vor descoperi tehnici de animaţie şi le vor aduce în scenă, la teatru. Număr participanţi: 15.

Marţi, ora 17.00: „Micii creatori” (coord. Ionica Dobrescu) – atelier de introducere în arta teatrului de animaţie, pentru copiii cu vârsta între 5- 7 ani, folosind tehnici teatrale (dicţie, atitudine, improvizaţie, ritm, ureche muzicală, lucrul cu obiecte animate, mişcare scenică). Număr participanţi: 10.

Marţi, ora 17.00: „Experiment creativ” (coord. Iulia Goanţă) – atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, plin de culoare, unde vor învăţa diferite tehnici: acuarelă, creion, acrilic, colaj. Va îmbina arta, sub toate formele ei, cu influenţe craft and hobby. Număr participanţi: 10.

Marţi, ora 17.00: „Puppets occupy screen” (coord. Iulia Enculescu) atelier bazat pe tehnici de animaţie video şi tehnici de realizare a unor iluzii optice. Atelierul se adresează copiilor care au minim 10 ani şi se va finaliza cu un film scurt despre activităţile din cadrul atelierului. Număr participanţi: 10.

Miercuri, ora 17.00: „Primul pas pe scenă” (coord. Alis Ianoş) – pentru categoria de vârstă 5-8 ani, atelier în cadrul căruia copiii descoperă variate tehnici teatrale şi îşi pun în valoare abilităţile artistice, care, la finalul cursurilor, vor fi prezentate într-un spectacol pe scena „Colibri”. Număr participanţi: 10.

copil 2Joi, ora 17.00: „Lumea piticilor” (coord. Laura Pumnea) – atelier pentru copii cu vârsta între 2-4 ani, în care cei mici descoperă prin metoda step by step lumea minunată a poveştilor şi a jocurilor. Număr participanţi: 15.

Joi, ora 18.00: „Jocul de-a joaca” (coord. Oana Stancu) – pentru categoria de vârstă 9-14 ani, atelier de improvizaţie, în care copiii descoperă tainele teatrului. Număr participanţi: 12.

Vineri, ora 17.00: „Cine sunt eu!” (coord. Geo Dinescu) pentru copiii cu vârsta între 3-6 ani, atelier ce urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului de vârstă mică prin modalităţi specifice actului de creaţie artistică. Număr participanţi: 20.

Vineri, ora 17.00: „Zece degete, nu doar două mâini!” (coord. Marin Fagu) – pentru copii şi adolescenţi, cu vârsta minimă 10 ani, un atelier în care se bucură să desluşească tainele construcţiei de păpuşi. Număr participanţi: 15.

Sâmbătă, ora 16.00: „Puzzle Factory” (coord. Adriana Teodorescu) pentru copiii cu vârsta între 8-12 ani, în care descoperă piesele de puzzle ce construiesc spectacolul în scenă,  devenind actorii contextului creat de ei. Număr participanţi: 10.

Sâmbătă, ora 16.00: „Dincolo de mască” (coord. Geo Dinescu) – pentru copii de minim 8 ani, atelier prin care descoperă cea mai cunoscută formă a teatrului de improvizaţie, commedia dell’arte. Număr participanţi: 15.

Sâmbătă, ora 17.00: „Poveştile copilăriei” (coord. Laura Pumnea)  vârsta minimă 8 ani, atelier care pune în valoare creativitatea copiilor şi abilitatea lor de a scrie şi rescrie poveşti, ce vor fi ulterior publicate în Gazeta de teatru. Număr participanţi: 10.

Spectacolele lunii ianuarie

spectacol Prietenii Motanul IncaltatMâine, 14 ianuarie, ora 18.00, intră în scenă la „Răţuşca cea urâtă”, de H. Ch. Andersen, spectacol regizat de Todor Valov, scenografia Stefka Kyuvlieva, muzica Elena Metodieva. Viaţă personajelor dau actorii Oana Stancu, Emanuel Popescu, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru şi Daniel Mirea.

Duminică, 15 ianuarie, de la ora 11.00, întâlnim „Prietenii Motanului Încălţat”, într-un spectacol cu scenariul şi regia semnate de actriţa Iulia Cârstea. Alături de colegii de scenă Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoş, Emanuel Popescu prezintă isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuşi şi admiratoare a vestitului motan.

spectacol Ratusca cea UrataWeekendul viitor puteţi (re)vedea spectacolele „Alis în lumea păpuşilor” (21 ianuarie, ora 18.00) şi „Albă ca Zăpada” (22 ianuarie, ora 11.00), apoi „Pinocchio” (29 ianuarie, ora 11.00). Vineri, 27 ianuarie, de la ora 19.00, şi sâmbătă, 28 ianuarie, ora 18.00, va fi prezentat spectacolul „Furtuna”, de William Shakespeare – cea mai recentă premieră a Teatrului „Colibri” (25 noiembrie 2016), pe un scenariu şi în regia lui Cristian Pepino, cu decoruri create de Remus Alexandru Gabor şi costume concepute de Raluca Aioniţoaie. În distribuţie – actorul Marcel Iureş, alături de păpuşarii Oana Stancu, Geo Dinescu, Mugur Prisăcaru şi Marin Fagu (care este şi autorul muzicii).

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.