Craiovenii vor avea apă de izvor la robinet, graţie celui mai mare proiect din Europa, pe fonduri europene

0
659

La 58 de ani de la inaugurarea actualei conducte de aducţiune a apei potabile Isvarna – Craiova (Firul I), realizată în perioada anilor 1963-1966 şi cu durata de viaţă depăşită, craiovenii vor fi, de anul viitor, beneficiarii unei investiţii-mamut: Firul II de aducţiune Isvarna – Craiova, componentă majoră a celui mai mare proiect pe fonduri europene.

Pornind de la poalele munţilor Vâlcan, din judeţul Gorj, acest nou fir va aduce apă de munte de cea mai bună calitate, în municipiul Craiova, printr-o conductă cu o lungime de peste 123 km, realizată din PAFSIN, material garantat timp de 100 de ani.

Lucrările la Firul II de aducţiune Isvarna – Craiova însumează peste 117 milioane de euro şi sunt parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj, în perioada 2014-2020”, semnat în 2019 şi cu o valoare totală de peste 445,8 milioane de euro, fiind cel mai mare din Europa de acest gen.

Se vizează reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă şi construirea altor 96,4 de kilometri, precum şi amenajarea incintei de captare Isvarna şi o staţie nouă de hipoclorit.

Fiind vorba despre o investiţie complexă, a fost împărţită în şase contracte de lucrări. Unul dintre ele a fost finalizat, iar pe celelalte cinci progresul fizic al lucrărilor depăşeşte 90%, astfel că Firul II Isvarna – Craiova va fi funcţional în 2024, asigură Compania de Apă Oltenia.

Pentru orice aşezare, mică sau mare, rurală ori urbană, apa este condiţia esenţială de existenţă, iar calitatea ei determină, într-un procent important, şi calitatea vieţii locuitorilor.

De aceea, şi noi, la Primăria Craiova, ne-am angajat cu toate forţele în acest efort comun de a aduce apă de izvor la robinetele craiovenilor, printr-un traseu de conducte şi procese de epurare la standarde europene. Lucrările au fost şi sunt complexe, cuprind subtraversări sau supratraversări de cursuri de apă sau drumuri. Apa de la Isvarna va parcurge, prin acest nou traseu, 14 localităţi beneficiare din Gorj şi Dolj şi va ajunge, în curând, la robinetele craiovenilor”, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia – Olguţa Vasilescu.

Mai exact, va fi asigurată astfel apă potabilă de munte de cea mai bună calitate pentru municipiul Craiova şi alte şase localităţi din Dolj, respectiv Brădeşti, Coţofenii din Faţă, Almăj, Işalniţa, Şimnicu de Sus şi Filiaşi, precum şi pentru Rovinari, Brăneşti, Câlnic, Godineşti, Plopşoru, Teleşti, Tismana şi Ţânţăreni din judeţul Gorj.