Echipa braziliană Gremio, deţinătoarea Copei Libertadores, s-a calificat în finala Campionatului Mondial al Cluburilor, după ce a învins, marţi, cu scorul de 1-0, după prelungiri, formaţia mexicană Pachuca, campioana CONCACAF. Unicul gol al meciului disputat pe stadionul Hazza bin Zayed a fost marcat de atacantul brazilian Everton, în minutul 95, după ce la finalul celor 90 de minute, scorul a fost 0-0. Echipa mexicană a încheiat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Victor Guzman, din minutul 110, pentru cumul de cartonaşe galbene. Miercuri, de la 19:00, Real Madrid va întâlni Al Jazira, reprezentanta ţării gazdă, în cea de-a doua semifinală. Meciul pentru locul 3 şi finala se vor disputa sâmbătă, 16 decembrie.