Expoziţie de porumbei şi găini de rasă la Craiova

0
200

Cei mai frumoşi porumbei şi găini de rasă pot fi admiraţi la acest sfârşit de săptămână în cadrul expoziţiei Zilele Columbofiliei Olteneşti – ediţia a II-a. Evenimentul organizat de Asociaţia Columbofilă a judeţului Dolj „Ioan Gelu Gătejescu”, ce se desfăşoară pe parcursul a două zile, astăzi şi mâine, este organizat în incinta Centrului Multifuncţional situat pe Aleea Târgului nr. 26. Tot în aceste două zile, în acelaşi loc, se desfăşoară şi Expoziţia Judeţeană – ediţia a XI-a a Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi Porumbei de Agrement din Craiova din Craiova „Fauna Băniei”. În cadrul acestei manifestări vor fi expuşi 400 de porumbei de agrement şi găini de rasă.

Deschiderea oficială a expoziţiei are loc astăzi, de la ora 9.00, standurile putând fi vizitate până la ora 17.00. Duminică programul este între orele 9.00-13.00. „Manifestarea columbofilă are menirea continuării tradiţiei organizării expoziţiilor columbofile la acest nivel, începută în anul 1990 sub egida Federaţiei Columbofile Oltenia şi reluată cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova în anul 2015. La această manifestare vor participa 450 de porumbei voiajori care au obţinut rezultate de top naţional, provincial şi judeţean în sezonul columbofil 2015 aparţinând crescătorilor, membri ai asociaţiilor columbofile din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Argeş şi Teleorman”, a precizat Florin Gătejescu, preşedintele Asociaţiei Columbofile a judeţului Dolj “Ioan Gelu Gătejescu”.

Premierea va avea loc astăzi

În cadrul expoziţiei se va organiza un stand de vânzare în scopuri caritabile a unor porumbei donaţi de crescători de top din zona Olteniei destinaţi ajutorării unui copil care suferă de sindromul Down, al cărui tată este columbofil în cadrul Asociaţiei Columbofile a judeţului Olt.

Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei din România va premia cu trofee şi medalii porumbeii şi crescătorii aflaţi pe primele trei locuri în Campionatul Provincial – Zona Oltenia 2015 (campionat 2015 şi palmares 2014-2015). Asociaţia organizatoare va acorda diplome tuturor porumbeilor şi crescătorilor participanţi la expoziţie.

Premierea va avea loc astăzi, 12 decembrie a.c., începând cu ora 17.00, la Restaurantul Europeca (sala parter) situat în Craiova, strada Pietăţii nr. 9-11-13. Apoi, va avea loc premierea anuală a Asociaţiei Columbofile a judeţului Dolj “Ioan Gelu Gătejescu”.