Au trecut câteva zile de la consumarea unui eveniment nefericit, cel al sinuciderii unei tinere – Cristina Drodar, 14 ani – aflată într-o casă de plasament familial, „Amicii”. Reputaţi psihiatri din Craiova au anunţat, încă de la acea dată, că ne putem aştepta la un efect de contagiune a sinuciderii. Ceea ce s-a şi confirmat, ulterior, prin cazul lui Nicolae Cristea. Să mai reamintim că, la Iaşi, în iunie 2013, un val de suicide a lovit nu doar persoane tinere, dar şi vârstnice şi cu pregătire intelectuală înaltă. Alte 10 persoane au fost salvate prin intervenţia doar a medicilor. În Franţa, compania Orange a cunoscut o rată a sinuciderilor dramatică: între 2008-2009 şi-au luat zilele 35 de angajaţi, în 2013 au fost 13 sinucideri. Efectul Werther sau suicidul mimetic pare să fie mecanismul prin care noi, craiovenii, înţelegem să micşorăm efectele. La polul opus avem opţiunea efectului Papageno, în care relatările din presă despre mecanisme eficiente de a face faţă pot avea un efect protector. Cei mai mulţi dintre noi, buni la dat sentinţe înainte de judecată, am luat ce-a fost facil, a doua abordare: o mediatizare intensă, atac la persoană, astfel încât sinuciderea avea să ajungă un act obişnuit, chiar o legitimare a morţii.
Viaţa unui mare municipiu, fie el şi Craiova, ascunde multe metehne. După cum la fel de obscure sunt şi temperamentele, dar mai ales caracterele unor înalte feţe obşteşti, fie locale, fie cu arie de vizibilitate naţională. Experienţa tragică prin care am trecut cu toţii, atunci când o tânără şi-a pus capăt zilelor, a dovedit, dacă mai era cazul, cât de departe suntem de a ne comporta cu minimă decenţă şi raţiune, pentru a nu provoca un rău şi mai mare. Imediat după incident, psihiatrii craioveni au tras semnalul de alarmă şi au avertizat că, din cauza mediatizării absurde şi cu obstinaţie a cazului, se va deschide cutia Pandoriei, efectul de serie intrându-şi în drepturi. Din nefericire, asta s-a şi întâmplat. O a doua sinucidere a servit dreptul felul principal la ospăţul mediatic plin de ipocrizie debordantă. Discuţiile despre rating-uri sunt arhicunoscute de specialiştii în domeniul mass-media şi de cei în psihologia colectivă. Ţinta este una singură: să smulgi cât mai multe lacrimi! Şi este simplu să ajungi la acest deziderat, într-o societate în care manelizarea, subcultura, trivialitatea, aroganţa gratuita, violenţa de orice fel sunt note definitorii. Altfel spus, nu trebuie să fi geniu declarat ca să provoci panică şi emoţie făţarnică, prin titluri ca „val de sinucideri în rândul tinerilor aflaţi în plasament”, cum titra un cotidian central.
Nu învăţăm nimic din istorie!
Nu dorim să ne aplecăm mai mult decât este cazul asupra temei sinuciderii, ea însăşi plină de variabile şi necunoscute pentru medici şi cercetători de profil. Încercăm doar să punctăm că nu doar în Craiova şi nu numai în România astfel de cazuri regretabile sunt prezente şi vor mai fi întâlnite pe tot mapamondul. Exemplele de mai sus vin să ofere un tablou al „normalului”, dacă putem spune aşa, pe acest segment clinic. Numai că, spre deosebire de alte ţări sau alte colectivităţi, noi suntem mai pătimaşi, mai iuţi în a da sentinţe, fără să punem o clipă în balanţă, dacă nu cumva manipularea execrabilă, dusă până la extrem cu o făţărnicie greu de digerat. Şi, spunem făţărnicie, pentru că formatorii de opinie publică, cum le place unor colegi de branşă să se auto-stimeze, au habar de efectele distrugătoare ale mediatizării fără o umbră de decenţă a cazurilor de suicid.
Controlul în deplină desfăşurare, cei de sus dau directive!
Şi ca să rămânem în acelaşi cadru de abordare a problematicii să mai punctăm că, în timp ce echipa de control de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice îşi făcea treaba la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, un secretar de stat de resort găsea de cuviinţă să formuleze concluzii asupra incidentelor. Sună cumva a comandă politică? Nu ar fi de mirare, pentru că se pot schimba ele guverne, conduceri de partide cu aproape 40% încrederea electoratului, darămite un director de instituţie judeţeană! Mai punem şi dorinţa unora de plăti anumite poliţe, jinduind după funcţii sau interese alimentate de la banul public. Oricum, majoritatea abordărilor faţă de problematica tot mai gravă a tinerilor din centrele de plasament s-a făcut şi se face de mass-media într-un mod nu prea obiectiv, fără consultarea specialiştilor din această materie şi fără a avea o minimă cultură a bunului-simţ, dacă tot ne punem cenuşă în cap de dragul celor trecuţi la eternitate.
Să vezi şi să nu crezi
Investiţiile făcute de DGASPC Dolj, prin sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, sunt vizibile pentru oricine este de bună-credinţă. Dotarea tehnico-materială a spaţiilor ce compun o astfel de structură socială necesară este satisfăcătoare, dacă nu chiar cu mult peste aşteptări. Dar să fim oneşti până la capăt. Se pot face multe şi, poate, mai bine. Însă, să nu uităm un lucru: aşa cum este societatea, aşa este şi microclimatul în care ne desfăşurăm activitatea. Nu vorbeşte nimeni de comportamentele deplasate ale unor tineri din centrele de plasament, ca să nu spunem lucruri mai grave. Ne mirăm când vedem violenţa şi promiscuitatea în rândul copiilor ce au acasă familii care până la urmă sunt responsabile de degradarea morală a odraslelor. Un mic amănunt: decizia de retragere a atestatului de asistent maternal profesionist, în cazul primei sinucideri, a fost semnată şi de Gheorghe Barbărasă, secretarul CJ Dolj, acesta considerându-se, probabil, o competenţă… în materie. Dar în ce nu e competent domnia sa!? Cultivă, deocamdată, o tăcere enigmatică, fiind totdeauna în opinia sa vinovaţi sunt alţii. Şi numai alţii.
