Apă plată pentru localnicii din Zănoaga

0
444

Întrucât pânza freatică de pe raza comunei Leu a fost afectată de inundaţii, în satul Zănoaga, reprezentanţii administraţiei publice locale au solicitat apă plată pentru localnici. Astfel, ieri, în urma solicitării făcute de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Leu, Instituţia Prefectului şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al Judeţului Dolj, cu sprijinul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie Română – Filiala Dolj, a pus la dispoziţia cetăţenilor din satul Zănoaga cantitatea de 840 de litri de apă plată din rezerva proprie pentru situaţii de urgenţă. Apa a fost încărcată în camioanele pompierilor, care au asigurat transportul către zona afectată, iar distribuirea către populaţie s-a făcut prin intermediul Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, în funcţie de necesităţi.