Seminarul “Strategii de dezvoltare a parteneriatului dintre mediul universitar şi mediul socio-economic”, la Universitate

0
363

În perioada 12-14 decembrie, Universitatea din Craiova organizează Seminarul “Strategii de dezvoltare a parteneriatului dintre mediul universitar şi mediul socio-economic”. În cadrul acestuia va avea loc şi cea de-a VII-a ediţie a workshop-ului „Angajabilitatea în Centru”.

La  acest eveniment, care va reuni peste 35 de reprezentanţi ai centrelor de consiliere în carieră din cadrul a 25 de instituţii de învăţământ superior din ţară, vor participa delegaţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Fondurilor Europene. De asemenea, au fost invitaţi şi specialişti în serviciile de consiliere şi orientare profesională: Peter Wells şi Brian Staines de la Universitatea din Bristol. Centrele de consiliere au un rol din ce în ce mai important în contextul noilor reforme educaţionale, dar şi în ceea ce priveşte evoluţia pieţei muncii româneşti.

Acest eveniment îşi propune crearea cadrului necesar derulării unor dezbateri, iniţierii unor proiecte şi stabilirii unor premise necesare încheierii unor protocoale de parteneriat între instituţiile de învăţământ superior şi companiile/firmele/instituţiile, care să aibă drept efect o mai bună inserţie socio-profesională a absolvenţilor cu studii superioare şi o mai bună compatibilizare a programelor de studii cu nevoile/cerinţele pieţei muncii.

Totodată, va fi organizată şi o masã rotundă – „Dezvoltarea parteneriatului dintre mediul universitar şi mediul economic”, care va avea loc mâine, în intervalul orar 13.30 – 14.30, la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale.

 

Seminarul este organizat de Universitatea din Craiova prin Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională şi Departamentul de Relaţii cu mediul socio-economic şi cultural împreună cu Link Education And Practice (LEAP) şi se înscrie în seria acţiunilor care susţin stabilirea unui dialog între departamentele de legătură cu mediul economic, centrele de consiliere în carieră din ţară şi reprezentanţii mediului economic, având ca obiectiv diseminarea exemplelor de bune practici şi elaborarea unor strategii comune de creştere a gradului de angajabilitate al absolvenţilor cu studii superioare.