Manifestaţii ale studenţilor în Ungaria, împotriva unei reforme a învăţământului superior

0
250

Studenţii au manifestat, luni, în mai multe oraşe ungare, pentru a protesta faţă de o reformă a învăţământului superior anunţată săptămâna trecută de Parlament, care prevede introducerea taxelor de şcolarizare şi o reducere a numărului de studenţi care beneficiază de ajutor de stat. Circa 800 de studenţi au defilat înspre Parlamentul din Budapesta, în timp ce reuniuni au fost organizate în universităţi şi clădiri publice din capitală, Debrecen, Pecs, Szeged şi Sopron. Reforma prevede o reducere a locurilor finanţate de stat în universităţi şi introduce taxele de şcolarizare şi un sistem de împrumut pentru studenţi. Începând din 2013, studenţii vor trebui să plătească până la 325.000 de forinţi (1.150 de euro) pe semestru. O altă parte controversată a reformei îi obligă pe studenţii care beneficiază de o bursă de stat să lucreze în Ungaria un anumit număr de ani, după obţinerea diplomei. Guvernul susţine că sistemul de împrumuturi pentru studenţi va reduce rata de abandonare a cursurilor universitare, care este în prezent de aproximativ 50%, şi că un sistem bazat pe merit va permite unui număr mai mare de persoane să acceadă la studii universitare. Organizaţiile studenţeşti afirmă că aceste măsuri vor conduce la o scădere importantă a înscrierilor la universitate. O platformă studenţească, HOOK, a anunţat luni că studenţii îşi vor continua mişcarea de protest până când cererile lor vor fi îndeplinite, respectiv tăieri ale bugetului învăţământului superior, o mai mare independenţă pentru universităţi şi mai multă concertare.