De ziua lui, Sorin Cârţu revine la Universitatea Craiova

0
352

În ziua în care împlineşte 69 de ani, Sorin Cârţu revine la Universitatea Craiova. După ce a fost jucător, antrenor, director tehnic, preşedinte executiv, legenda Ştiinţei va îndeplini funcţia de preşedinte de onoare al clubului. Mesajul cu care este anunţată oficial întoarcerea în cadrul grupării alb-albastre este acelaşi care a fost transmis şi la despărţirea temporară de Universitatea Craiova, anul trecut.

“Sorin Cârțu a fost, este și va fi Universitatea Craiova! Fix la ceas aniversar, legenda alb-albastră își reia activitatea alături de noi. Împreună vom fi mai puternici! La mulți ani cu multe bucurii în alb-albastru, Sorinaccio!” este mesajul Universităţii Craiova.
Golgheter all-time în cupele europene al Ştiinţei, Sorin Cârţu a câştigat eventul atât ca jucător, cât şi ca antrenor cu echipa sa de suflet, fiind aproape de a deveni campion şi ca preşedinte, în 2020.
Ca jucător, “Sorinaccio” a evoluat la nivel de club numai la Universitatea Craiova şi Electroputere Craiova, precum şi în naţionala României.
Electroputere Craiova, Universitatea Craiova, Rapid București, Veria, Extensiv Craiova, Oțelul Galați, FC Argeș, Poli Timișoara, FC Național, CS Mioveni, Pandurii, CFR Cluj, FCSB, FC Brașov și Politehnica Iași sunt echipele pe care le-a antrenat Sorin Cârțu în cariera sa.