Duminică, la Craiova : „Tinereţea Romanței”

0
582

Programul Național de Concerte „Tinereţea Romanței” este o suită de evenimente artistice, ce se desfășoară sub patronajul CNR UNESCO, care continuă, seria concertelor de mare succes desfășurate în anii 2017, 2018, 2019 și 2020 sub genericul „Romanța ne unește”, „Comori ale Romanţei” şi „Izvoare ale Romanţei” incluse, ca evenimente asociate, Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”. În cadrul Programului Național de Concerte „Tinereţea Romanței”, organizatorii și-au propus să organizeze concerte de Romanță în zone istorice ale țării, în mari oraşe din România și din Republica Moldova, la care vor participa tineri laureaţi ai Festivalului Naţional „Crizantema de aur”, alături de prestigioşi interpreţi de romanţe din fiecare zonă istorică.

Parteneri ai programului sunt instituţii muzicale profesioniste și centre judeţene de cultură din România și Republica Moldova.
Deschiderea oficială a avut loc vineri, 22 octombrie 2021, cu Concertul extraordinar „Tinereţea Romanţei”, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, în cadrul Festivalului Naţional „Crizantema de aur”, ediţia a 54-a. Duminică, 14 noiembrie, ora 18.00, Concertul în colaborare cu Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște va fi susținut pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova.  Ne vor încânta cu harul și talentul lor următorii soliști : Alina Mavrodin Vasiliu; Ana Maria Donose: Alina Huțu; Camelia Florescu; Samuel Barani și Darius Divian Iordănescu. Dirijorul Orchestrei de cameră a Operei Române Craiova va fi Lucian Vlădescu. Va avea loc și un recital „Poeme printre romanțe” susținut de actrița Edith Mag și Cristina Munteanu (harpă).

Prin spectacolele din anul 2021, Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște și-a propus să aducă în atenţia tinerilor file de aur din repertoriul istoric şi contemporan al Romanţei, pentru a uni marile spirite naționale din trecut cu cele ale tinerei generaţii, , întru susținerea muzicii și a poeziei românești, care slujesc patrimoniul naţional dragostea de țară, de locurile natale, de valorile creștine, morale și spirituale ale poporului român, tradiţiile şi identitatea noastră culturală. Romanța este un gen muzical de patrimoniu, care se află în geneza Imnului Național al României și figurează în Repertoriul naţional al patrimoniului cultural imaterial. Numeroase instituții prestigioase din România susțin demersul de înscriere a Romanței pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, demers ale cărui proceduri se desfăşoară la Ministerul Culturii, în colaborare cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO.