Dosar penal pentru filmarea unui minor care mima un act sexual

0
627

Poliţiştii doljeni au deschis dosar de cercetare penală, după ce un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Moţăţei, a filmat un copil în vârstă de 10 ani, în timp ce mima un act sexual. Minorul şi-a informat tatăl, care a anunţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.

Conform primelor concluzii, băiatul ar fi fost pus să folosească un vibrator. „În după amiaza zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați de reprezentanți ai D.G.A.S.P.C. Dolj cu privire la faptul că un bărbat de 30 de ani, din Moţăței, i-a anunțat că fiul său, în vârstă de 10 ani, ar fi fost filmat cu un telefon mobil, în urmă cu aproximativ două luni, de un localnic de 45 de ani, în timp ce mima un act sexual. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. La finalizarea cercetărilor, va fi propusă o soluție prin unitatea de Parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.