Probleme cu votul din diaspora

0
836

Ministrul afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat zilele trecute că românii, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate vor putea vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie la orice secţie din afara ţării indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în registrul electoral, iar pentru aceasta vor avea la dispoziţie două zile. Situaţia, însă, din teren este complicată. Chiar dacă statele europene cu grad ridicat de infecţie vor permite înfiinţarea secţiilor de votare, probleme ar putea să apară în privinţa circulaţiei persoanelor, la care ţările occidentale nu vor face excepţii pentru români. Bogdan Aurescu contează pe un număr de peste 600 de secţii de votare, şi rezultatul votului în străinătate ar putea să conteze „decisiv” în menţinerea sa în posibilul viitor guvern.