Liceul Tehnologic Marmația, din Sighetu Marmației, județul Maramureș, se numără printre laureații Premiilor de excelență în domeniul educației și formării profesionale (EFP) 2018. Premiile au fost înmânate vineri, 9 noiembrie, la Viena, de comisarul european Marianne Thyssen în cadrul conferinței de închidere a Săptămânii europene a competențelor profesionale 2018.
Cu această ocazie comisarul Thyssen a declarat: „Este o plăcere să fiu astăzi aici și să văd de cât sprijin se bucură educația și formarea profesională în întreaga Europă. Fiecare dintre dumneavoastră a contribuit la succesul acestei a treia ediții a Săptămânii europene a competențelor profesionale. Campania noastră s-a adresat milioanelor de europeni pentru a-i convinge de faptul că EFP reprezintă o primă alegere excelentă. Cu ajutorul dumneavoastră, ne vom continua eforturile pentru recunoașterea educației și formării profesionale drept o opțiune care conduce la cariere de succes și o alegere benefică pentru întreaga Europă.”
Liceul Tehnologic Marmația a fost laureat la categoria destinată companiilor și cursanților – Junior Achievement (JA) Europe. Totodată, liceul este unul dintre cele 17 instituții de învățământ câștigătoare ale competiției Școala Antreprenorială a Anului.
Liceul maramureșean implementează programe Junior Achievement (JA) România pentru promovarea educației economice moderne, recunoscând necesitatea de a integra învățarea în spirit antreprenorial în toate sectoarele educației. Majoritatea elevilor și profesorilor liceului sunt implicați în activități educaționale antreprenoriale, iar acestea au un impact pozitiv asupra școlii.
Premiile de excelență în domeniul EFP recompensează exemple remarcabile de educație și formare profesională din Europa și reprezintă un criteriu de excelență în domeniu.
Context
Cea de-a treia Săptămână europeană a competențelor profesionale s-a desfășurat la Viena, în perioada 5 – 9 noiembrie, fiind organizată de Comisia Europeană, sub deviza „Descoperă-ți talentul”.
Scopul Săptămânii este de a demonstra că EFP este o alegere inteligentă, care duce la excelență în educație, locuri de muncă de înaltă calitate și creșterea șanselor de angajare. Ea reprezintă una dintre cele zece acțiuni cheie propuse de Comisie în cadrul Agendei pentru competențe în Europa, lansate în iulie 2016.
Importanța competențelor adecvate este recunoscută și în Pilonul european al drepturilor sociale, un angajament comun al tuturor instituțiilor europene și al tuturor statelor membre.
Cifrele disponibile până în prezent demonstrează succesul Săptămânii organizate anul acesta:
- 8 evenimente naționale organizate
- evenimente desfășurate în 47 țări
- peste 500 de participanți la evenimentele oficiale de la Viena
- 26 de ambasadori naționali și paneuropeni desemnați