„Dacă nu am fi superstiţioşi, am fi numai nişte maşini.” (Nichita Stănescu)
Căutând o explicaţie pentru a se înţelege mai bine pe sine, dar nereuşind să pătrundă printre nori pentru a adresa întrebări direct Divinităţii, omul şi-a dat sieşi explicaţii, încercând să înţeleagă mai bine anumite fenomene ale lumii înconjurătoare sau dorind să mărginească ideatic, infinitatea Universului. Atunci, au apărut superstiţiile.
Erupţiile vulcanilor, eclipsele de soare, apariţia unor animale monstruoase sau, mai târziu, norocul în viaţă, în dragoste, în afaceri – iată elemente pe care oamenii le-au rupt sau le-au asimilat cu Divinitatea, încercând să îşi găsească o cale a propriului destin, cat mai neteda. Astăzi, ancestralitatea este încă vie în subconştientul nostru. Tradiţia este o cale prin care elemente ale gândirii şi practicii ancestral, încă sunt de actualitate, mai ales în rândurile etniei rome.
Horoscop, ghioc, tarot, glob străveziu, poţiune, pulbere din aripi de liliac, trifoi cu patru foi, ochi de broască sau pene de corb. Am putea crede că sunt noţiuni, elemente şi obiecte din basme, din poveşti cu zâne, vrăjitoare, prinţi şi prinţese. Şi totuşi, în epoca gadgeturilor care ele înşele par baghete magice, prin funcţii şi aplicaţii, în era sateliţilor şi în vremurile comunicării virtual, în întregul ansamblu al culturii rome se regăsesc toate cele necesare vrăjilor, interpretării viselor, cititului viitorului, atragerii norocului. Mulţi oameni au superstiţii, dar putini recunosc public acest fapt. Toţi oamenii şi-ar dori să îşi ştie viitorul, iar tehnologiile ultramoderne nu pot să facă aşa ceva. Cum şi mai mulţi oameni încearcă să îşi lumineze drumul vieţii, dorindu-şi noroc pentru sine şi pentru cei apropiaţi. Superstiţia este considerată a fi o credinţă primitive. Dar contemporaneitatea demonstrează că superstiţiile încă sunt de actualitate şi mai mult ca sigur, vor fi.
Ţiganii sunt oameni superstiţioşi. Dar pentru că au gândire primitivă. Din contră, sunt persoane angrenate în realitate, care de foarte multe ori chiar se bucură de utilizarea diverselor aparate care ţin de tehnologiile de ultimă oră: telefonie mobilă, comunicare online, GPS auto, televiziune prin satelit. Faptul ca populaţia de etnie romă este superstiţioasă îşi are izvorul în faptul că la ţigani există un puternic sentiment al păstrării şi transmiterii tradiţiilor din bătrâni. În acelaşi timp, ţiganii sunt persoane atât credincioase, cât şi sentimentale, dar consideră că norocul este principala călăuză a omului, în viaţă. Păstrarea tradiţiilor legate de superstiţii da chiar şi o notă exotică populaţiei de etnie romă.
Visul are o importanţă deosebită în cultura romă
Indiferent de neamul ţigănesc, în cultura etniei se ţine întotdeauna seama de două problematici: interpretarea viselor şi superstiţiile. Deoarece, după interpretarea unui vis, persoana în cauza va face sau nu va face ceva, pentru a atrage norocul sau pentru a ocoli necazurile. Interpretarea viselor este de regulă, atributul persoanelor mai în vârstă. În familiile de romi, dimineaţa, fiecare membru îşi spune visul, iar o bătrână sau un bătrân, din cadrul acelei familii, interpretează visul fiecăruia dintre cei aflaţi în casa. Acest obicei are două semnificaţii foarte importante. Pe de o parte, el denotă unitatea familiei, entitatea socială sacră, unde nu există secrete. Totodată, ascultând interpretările bătrânilor, cei mai tineri învaţă semnificaţia fiecărui vis şi astfel, tradiţia merge mai departe. Indiferent de ce semnificaţie arată un vis, interpretarea sa este comunicată. Totuşi, există anumite situaţii în care semnificaţia prevesteşte ceva rău: moarte sau durere. În această situaţie, bătrânul familiei nu spune întru totul ce semnifică acel vis, ci un răspuns sub formă unui avertisment: “aveţi grijă!”. În cultura şi tradiţia romilor se consideră că visul vine fie de la Cel Bun – Divinitatea Atotputernică, fie de la Cel Rău – elementul religios antagonic, negativ, asociat cu Diavolul. Se consideră că în proporţie mare, un vis vine de la Cel rău, acesta încercând să îl ispitească pe om.
Aproximativ 80% din interpretări, se consideră a fi reale, adevărate. O explicaţie este şi aceea că romii sunt fini psihologi, vicisitudinile vieţii, de-a lungul secolelor de pribegie şi după aceea condiţiile grele de trăi în cadrul diferitelor societăţi sau comunităţi, făcându-i să dezvolte o excepţional memorie a chipurilor, evenimentelor şi locurilor. De asemenea, experienţa de viaţă contribuie foarte mult la interpretarea unui vis. Ceea ce este demn de reţinut este faptul că oricât dorim să ne desprindem uneori de subconştient şi de ancestral, aceste două elemente ne conturează identitatea antropologică, astfel încât prin prisma gândirii raţionale, ca oameni, ne diferenţiem de restul regnului animal.
Darul de a interpreta un vis mai are o latură, de această dată una educativă. Bătrânii se află la loc de cinste în tradiţia romă, deoarece se consideră că nu doar interpretează visul şi transmit arta interpretării, dar prin tălmăcirea subconştientului vizualizat în timpul somnului, ei veghează la bunul mers al familiei. Interpretarea unui vis este şi o povaţă, poate fi şi un îndemn, dar poate fi – aşa cum am arătat mai sus – un avertisment. Etnia romă rămâne cu farmecul său: superstiţii, vis, cultul focului, respectivul pentru bătrâni, dansul ameţitor, muzica izvorâtă din talent nativ, sentimentalism şi pasiune. Omul visează. Ce este dincolo de vis, a doua zi, în realitatea înconjurătoare, de cele mai multe ori rămâne un mister. Un ţigan bătrân poate dezvălui misterul. Dincolo de noi, printr-un dar primit de la Cel Bun şi explicat cu blândeţe, în mijlocul familiei.
