Majorări salariale, la toţi bugetarii cu 10% şi în Sănătate cu 25%

0
349

Biroul de presă al PSD Dolj a transmis, ieri, un comunicat public prin care arată că în plenul Camerei Deputaţilor a fost adoptat la 11 noiembrie a.c. proiectul de lege privind Ordonanţa nr. 35/2015, prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25% începând cu data de 1 decembrie 2015, iar ale tuturor bugetarilor cu 10%, de anul viitor. “Mă bucur că, astăzi (n.r. – ieri), în Camera Deputaţilor a fost votat proiectul de lege care prevede mărirea salariilor personalului din sistemul sanitar cu 25%, începând cu 1 decembrie şi al tuturor bugetarilor cu 10%, de anul viitor. Iniţial, cei de la PNL s-au opus acestui proiect, dar până la urmă au votat, înţelegând necesitatea acestuia. Guvernul PSD a făcut dreptate până la capăt. Am guvernat bine, am avut creştere economică, iar aceste măriri sunt, din punctul nostru de vedere, sustenabile. Parlamentarii PSD vor urmări ca sumele necesare acestor majorări să fie prevăzute în bugetul pe anul 2016. Sper, de asemenea, că tandemul Johannis-Cioloş nu se va împotrivi şi vor pune în aplicare ceea ce deputaţii au votat astăzi”, a declarat preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.