Premierul interimar a anunţat, ieri, la începutul şedinţei Executivului, că bugetul Sănătăţii va primi 26,3 milioane lei, sumă provenită din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, banii fiind destinaţi spitalelor din Bucureşti care tratează răniţii în incendiul de la clubul Colectiv. “Avem o suplimentare a bugetului Ministerului Sănătăţii pentru reîntregirea stocurilor de medicamente şi consumabile din spitale pentru a preveni o eventuală altă situaţie nedorită, în valoare de 26,3 milioane lei”, le-a spus premierul interimar miniştrilor prezenţi la şedinţa săptămânală a Guvernului.
Totodată, fondurile vor fi destinate continuării tratamentului, serviciilor medicale şi recuperării persoanelor rănite în urma incendiului din clubul Colectiv şi sunt destinate spitalelor din Bucureşti care tratează pacienţi afectaţi de incendiul din 30 octombrie, respectiv Spitalul Elias, Spitalul Militar Central, Spitalul Clinic de Urgenţă, Spitalul Universitar de Urgenţă, Spitalul pentru copii “Grigore Alexandrescu”, Spitalul “Sfântul Ioan”, Spitalul “Sfântul Pantelimon”, Spitalul “Bagdasar Arseni”, Spitalul de Arşi, Spitalul Floreasca.
Acordarea fondurilor este necesară având în vedere că majoritatea pacienţilor rămaşi internaţi sunt în stare critică/gravă, cu arsuri pe corp, şi mai ales cu leziuni pulmonare grave. Tratarea acestor persoane este un proces complex, care necesită materiale sanitare speciale, alimentaţie parenterală pe o perioadă lungă. De asemenea, tratamentul complicaţilor, inerente în asemenea situaţii este unul complex, fiind necesare fonduri suplimentare.