Studenţii vor fi liberi vineri şi luni, pentru a putea vota în localitatea de domiciliu

0
353

Studenţii vor avea zi liberă vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, în baza unei hotărâri aprobate, ieri, de Guvern, astfel încât cei care doresc să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în localitatea de domiciliu să nu fie opriţi de cursurile universitare. „Astăzi, adoptăm hotărârea de guvern propusă de Ministerul Educaţiei, un lucru care se mai folosea, de altfel, la cam toate alegerile, şi generale, şi locale. Ziua de luni pentru studenţi este liberă, cei care vor să rămână în centrul universitar rămân, dar cei care vor să meargă acasă să poată să voteze. Şi vineri, şi luni, în aşa fel încât, dacă merg acasă, votează acasă, dacă rămân aici, în centrele universitare, să ne organizăm bine şi să nu fie nici un fel de coadă sau aglomeraţie”, a declarat premierul Victor Ponta miniştrilor, în şedinţa de Guvern, în faţa presei. Aceste zile libere acordate universităţilor cu ocazia alegerilor au luat prin surprindere studenţii, care nu au fost consultaţi şi care, la alegerile parlamentare, s-au rugat de Ministerul Educaţiei să primească o zi liberă, pentru că nu puteau vota decât în localitatea de domiciliu, susţine ANOSR. Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, a declarat ieri, pentru Mediafax, că „ne-am întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale săptămâna trecută şi nu ne-a înştiinţat nimeni cu privire la acest lucru. (…) În trecut, am cerut liber la alegerile parlamentare, pentru că nu puteam vota decât în localitatea de domiciliu, şi cu greu am reuşit să obţinem o zi liberă. Acum am primit două fără să cerem. Mă mir că nu am fost informaţi. Din ce am înţeles, se doreşte evitarea problemelor cu listele suplimentare, din 2 noiembrie. (…) Avem şi colegi nemulţumiţi, pentru că va trebui să recuperăm (cursurile programate în zilele libere – n.r.), în condiţiile în care ei puteau să voteze oricum”, a spus liderul ANOSR.