Preşedintele american, Barack Obama, s-a întâlnit ieri, la Beijing, cu ocazia summitului Asia-Pacific, cu omologul său rus Vladimir Putin, cei doi lideri evocând probleme legate de Ucraina, Iran şi Siria, a anunţat Casa Albă, potrivit AFP. „În trei ocazii, pe parcursul zilei (de marţi), şi timp de aproximativ 15-20 de minute în total, preşedintele Obama a avut prilejul de a vorbi cu preşedintele Putin”, a indicat Bernadette Meehan, purtător de cuvânt al Consiliului american pentru securitate naţională. „Discuţiile lor au vizat Iranul, Siria şi Ucraina”, a adăugat ea. În acelaşi timp, Kremlinul a anunţat că preşedinţii Rusiei şi SUA au avut la Beijing mai multe scurte discuţii, abordând subiecte legate de relaţiile bilaterale, precum şi de Ucraina, Siria şi Iran. „De mai multe ori, preşedintele Putin a vorbit cu preşedintele Obama, întrevederile lor au fost scurte, dar ei au evocat relaţiile bilaterale, Siria, Ucraina şi Iranul”, a indicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus. Primul contact între Putin şi Obama a avut loc luni, la fotografia de grup a participanţilor la summit, când cei doi au discutat timp de 7-8 minute. Revenind la summitul Asia-Pacific, liderii din această zonă au căzut de acord, ieri, asupra unei „foi de parcurs” care prevede crearea unei zone regionale de liber-schimb Asia-Pacific, după cum a anunţat preşedintele chinez, Xi Jinping, relatează AFP. Economiile membre ale APEC reprezintă 57% din PIB-ul mondial şi 44% din schimburile comerciale internaţionale.
Acasă Actualitate Actualitate externă Obama a discutat cu Putin probleme legate de Ucraina, Iran şi Siria