Prins la braconat de iepuri

0
455

Un bărbat de 31 de ani, din Craiova, este cercetat penal pentru braconaj cinegetic, după ce, în cursul zilei de duminică, a fost prins cu un iepure împuşcat, pe un fond de vânătoare, fără să aibă autorizaţie. Poliţiştii i-au confiscat arma, muniţia, dar şi maşina cu care era la braconat.

În cursul zilei de duminică, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase de la IPJ Dolj şi agenţi ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ, împreună cu paznici de vânătoare din cadrul AVPS „Lunca Dunării” au efectuat o acţiune pe linia protejării vânatului şi depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale în domeniu. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, pe Fondul de vânătoare nr. 19 „Mârza”, situat în apropierea comunei Sălcuţa, a fost depistat Ştefan Dobre, de 31 de ani, din Craiova, care era la braconat, în autoturismul marca Ford al acestuia fiind găsit un cadavru de iepure, o armă de vânătoare, 3 cartuşe nefolosite şi alte două percutate. Bărbatul a rămas fără „pradă”, dar şi fără armă şi maşină, alegându-se cu dosar penal.

„Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea cercetărilor, autoturismul a fost indisponibilizat şi lăsat în custodie, iar cadavrul urmează să fie expertizat de către reprezentanţii DSVSA Dolj. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.