Inaugurarea Muzeului Cărții și Exilului Românesc a transformat Craiova într-o capitală a culturii

0
978

Inaugurarea Muzeului Cărții și Exilului Românesc a transformat Craiova într-o capitală a culturii, aducând împreună personalități de excepție ale vieții culturale, academice, din țară și din afara granițelor țării și creând, pe durata a nu mai puțin de trei zile, o efervescență aproape palpabilă, o emulație autentică.

Organizată minuțios, inaugurarea acestei instituții de cultură a fost un eveniment cultural de amploare, o desfășurare de forțe impresionantă. Cu o simbolistică impresionantă, Casa Dianu, clădire-monument istoric de o frumusețe aparte, a fost sfințită și binecuvântată de către Înaltpreasfințitul Acad. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți.

În cea de-a doua zi a evenimentului a fost organizată gala de inaugurare a Muzeului Cărții și Exilului Românesc. Regizori, muzicieni, scenografi, artiști de calibru au pus în scenă un spectacol grandios. În regia lui Alexandru Boureanu, directorul Teatrului Național „Marin Sorescu”, gala de inaugurare a fost prezentată de Ivona Stănculescu, manager al Filarmonicii Oltenia și a fost un adevărat regal artistic.

Ceremonia de deschidere a cuprins alocuțiuni ale managerului Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” – domnul Lucian Dindirică, căruia i se datorează nașterea acestui proiect, domnului Cosmin Vasile – președintele  Consiliului Județean Dolj, care a finalizat proiectul, doamnei primar Lia Olguța Vasilescu – edilul care a sprijinit și a făcut eforturi constante pentru a transforma Craiova într-o capitală culturală, doamnei Ruxandra Vidu – președintele Academiei Româno-Americană de Arte și Științe.

                Între alocuțiuni, organizatorii evenimentului au inserat momente muzicale oferite de cele două cvintete ale Filarmonicii Oltenia.

În semn de recunoaștere pentru sprijinul adus la susținerea proiectului „Muzeul Cărții și Exilului Românesc”, gazdele evenimentului au înmânat distincții de onoare mai multor invitați: Andrei Codrescu – poet, prozator, eseist, jurnalist, traducător și profesor, laureat al mai multor premii prestigioase din țară și străinătate; Theodor Damian – preot, poet și profesor, fondator al Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din New York și al revistei culturale Lumină Lină; Ruxandra Vidu – profesor, cercetător științific, președinte al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA) și membru Senior al Academiei Naționale a Inventatorilor; Elisabeth Kiropol – soția lui Miron Kiropol, poet și pictor, prozator și traducător, distins cu numeroase premii dintre care amintim pe cel al Uniunii Scriitorilor și cel acordat de Academia Română; Octav Calleya – dirijor, profesor, scriitor și pedagog, unul dintre cei mai importanți discipoli ai maestrului Sergiu Celibidache; Horia Dinu Nicolaescu – muzician, profesor, fondator și dirijor al mai multor formații de jazz; Corneliu Șerban Popa – artist plastic recunoscut la nivel internațional pentru complexitatea temelor abordate și pentru implicarea în numeroase proiecte inovative; acad. Basarab Nicolescu – fizician, filosof, eseist, scriitor, profesor și membru de onoare al Academiei Române; George Roca – scriitor, poet, grafician, editor, cunoscut promotor cultural român stabilit în Australia și membru fondator al Academiei de Științe, Literatură şi Arte; Florentin Palaghia – poet al generației 80, autor al numeroase volume; Anca Fanea – lingvist, cercetător, doctor în filologie al Facultății de Litere, Universitatea din București; Carmen Firan – poetă, prozatoare, jurnalistă, autoare de piese de teatru și scenarii de film; Adrian Sângeorzan – poet, prozator și medic, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al International Library of Poets din SUA și al Mișcării mondiale de poezie Poeta del Mundo; Gabriel Badea Păun – istoric de artă și eseist, cu o bogată activitate apreciată și confirmată prin numeroase premii și distincții; Luca Niculescu – diplomat, jurnalist și om de cultură, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe; Nicu Panea – antropolog, profesor universitar, fost decan al Facultății de Litere, actualmente prorector Relații Internaționale și Imagine Academică al Universității din Craiova; Lia Olguța Vasilescu– primarul Municipiului Craiova;  Ion Prioteasa – senator, fost președinte al Consiliului Județean Dol, și Cosmin Vasile – președintele Consiliului Județean Dolj, care au avut un rol esențial în obținerea finanțării din fonduri europene și înființării muzeului.

Cu prilejul inaugurării, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat instituirea, de anul viitor, a unor burse pentru tinerii cercetători, care vor purta numele donatorilor Muzeului Cărții și Exilului Românesc: Bursa „Academician Basarab Nicolescu”, Bursa „Andrei Codrescu”, Bursa „Corneliu Șerban Popa”, Bursa „Miron Kiropol”, Bursa „Theodor Damian”, Bursa „Octav Calleya”, Bursa „Horia Dinu Nicolaescu”, Bursa „Academia Româno-Americană de Arte și Științe”, Bursa „Leonid Mămăligă”, Bursa „Vintilă Horia”, Bursa „Mircea Eliade”,Bursa „Mircea Milcovitch”, Bursa „Andrei Șerban”, Bursa „Victor Cupșa”, Bursa „Cezar Vasiliu”, Bursa „Academician Dan Berindei”, Bursa „Academician Dinu C. Giurescu”, Bursa „George Banu”, Bursa „Aurora Cornu”, Bursa „Grigore Arbore”.

La ceremonia de inaugurare a fost anunțată și finanțarea de către Consiliul Județean Dolj a unui institut de cercetare, care va funcționa în incinta Casei Dianu. Exilul românesc este un puzzle imens care nu poate fi redus la o singură perspectivă, fiindcă există mai multe nivele de realitate, atât din punct de vedere conceptual, cât şi istoric. Cultura română a fost efectiv scindată în mod artificial de comunism, iar anularea acestei disjuncţii pare, mai mult ca niciodată, posibilă, misiunea vitală asumată de viitorul institut de cercetare, constând în încercarea de de refacere a principalelor artere de comunicare dintre cele două falii culturale care acum ne apar ca fiind complementare

În cea de-a treia zi, invitații au participat la un adevărat maraton de mese rotunde, lansări de carte, momente muzicale și sesiuni de discuții, cu participarea unor personalități reprezentative pentru exilul românesc, printre care: Corneliu Şerban Popa, Florentin Palaghia, George Roca, Horia Dinu Nicolaescu, Andrei Codrescu, Carmen Firan, Adrian Sângeorzan, Theodor Damian, Octav Calleya.

Cultura este în mod esențial un fapt de generozitate, iar prin desfășurarea impresionantă de forțe care a avut loc la Craiova în perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2023, s-au pus bazele viitoarelor cercetări pentru toți cei preocupați de fenomenul exilului și a fost, de asemenea, marcat începutul unei noi etape a proiectului nostru, deschiderea către publicul larg, menirea şi misiunea muzeului fiind, în definitiv, de a media şi încuraja cunoaşterea unei dimensiuni extraordinare a culturii române, create sub presiunea istoriei dincolo de graniţele ţării noastre.