Cooperare între Poliţia din România şi cea din Norvegia, pentru destructurarea unui grup de infracţionalitate organizată

0
287

Polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combaterea Criminalității Informatice, împreună cu  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-o cauză având ca obiect cererea de asistenţă judiciară internațională în materie penală formulată de autoritățile judiciare norvegiene.

Prin cerere, s-a solicitat autorităților judiciare române îndeplinirea unor activități necesare urmăririi penale într-o cauză  privind săvârșirea de către membrii unui grup infracțional organizat a infracțiunii de fraudă gravă prevăzută în Codul penal norvegian.  În Codul Penal Român, aceste fapte au corespondent în infracțiunile de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice și constituirea unui grup infracțional organizat. S-a reținut că autorităţile judiciare din această țară, la sesizarea Autorității Norvegiene pentru Trafic Rutier, au declanșat o anchetă penală pentru fraude săvârșite, în urma derulării unor proceduri de reînmatriculare a vehiculelor. Din investigațiile efectuate, a rezultat că mai mulți bănuiți ar fi trimis mesaje de tip S.M.S.  persoanelor care au raportat recent transferul dreptului de proprietate asupra unui autovehicul pe site-ul Autorității pentru Reînmatricularea Vehiculelor și le-ar fi informat că  notificarea cu acest conținut nu a fost înregistrată, fiind necesară accesarea unui hyperlink. Persoanele, care ar fi recepționat astfel de mesaje și ar fi urmat instrucțiunile, ar fi fost   redirecționate pe o pagină web falsă, cu caracteristici asemănătoare paginii oficiale a Autorității pentru Reînmatricularea Vehiculelor. În continuare, având reprezentarea că se află pe un site legitim, victimele ar fi introdus datele  de BankID (cheie de identificare folosită de titular pentru logare la bancă) pe pagina de phishing (falsă), punându-le astfel la dispoziția făptuitorilor. Aceștia le-ar fi folosit ulterior, efectuând tranzacții din conturile bancare ale victimelor, sumele astfel sustrase fiind utilizate pentru achiziționarea de bunuri și servicii sau  transformate în cryptomonedă. Din investigațiile efectuate  a rezultat că, în mai multe situații, produsele ar fi fost comandate cu livrare/ridicare la puncte de colectare din București sau alte locații din România. Până în prezent, autoritățile norvegiene au identificat peste 400 de cetățeni din această țară, care au fost înșelate prin utilizarea paginii false de internet. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10 octombrie 2023, au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile, sisteme amovibile de stocare a datelor, laptopuri, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, iar, ulterior audierilor desfășurate la sediul Direcției de Investigare  a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, doi cetățeni români, pe numele cărora autoritățile norvegiene au emis mandate europene de arestare, au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București. La data de 11 octombrie 2023, instanța a dispus punerea în executare a mandatelor de arestare și predarea celor doi cetățeni români către autoritățile judiciare norvegiene.