Părinţii îşi ajută copii, în mod european, la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Craiova

0
542

“Fii Scratch! Fii programator!”, aşa s-a numit evenimentul organizat,  pe parcursul a trei zile, de către Asociaţia de Părinţi “Mihai Bravul”, la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Craiova, în cadrul “Europe Code Week”, sub stindardul “Meet and Code”. Într-o atmosferă relaxantă şi amuzantă, 25 de elevi aun învîţat, prin Programul SCRATCH, noţiuni elementare de programare, crearea de animaţii/povestiri interactive, cu ajutorul softwar-ului, utilizând un limbaj de programare vizuală intuitiv şi folosind o interfaţă simplă, ca “bloc”. Ulterior fiecare şi-a ales câte un “ucenic” din ciclul primar, pe care l-a introdus în tainele programului. Primele cinci echipaje de acest gen, care au reuşit ca “ucenicul” să efectueze codarea sub îndrumarea “maestrului”, au fost premiate în cadrul concursului “Lider MC” . Evenimentul a fost finanţat la nivel european, în 22 de ţări din continentul nostru. “Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” ne-a obişnuit, deja, cu iniţierea şi participarea la evenimente deosebite, venite în sprijinul  educării elevilor săi, ca şi cetăţeni europeni, interesaţi în implicarea în propria formare. Dar, acest eveniment, are ceva aparte: nu a fost iniţiat de şcoală, ci de asociaţia părinţilor copiilor care învaţă aici. Inspiraţi de optimismul şi implicarea cadrelor didactice, în această vară au ales să scrie pentru prima dată un proiect cu care tânăra organizaţie încearcă să obţină un grant care să-l ajute să realizeze ceva altfel pentru copii”, a precizat prof. Alexandrina Năstase, director al Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazul” din Craiova.