Cea de-a 39-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari se va desfăşura la Craiova între 21 şi 23 octombrie, în organizarea Muzeului Olteniei, prin Secţia de Etnografie (Casa Băniei), propunând publicului, pe lângă expoziţia de artă tradiţională cu vânzare, şi demonstraţii meşteşugăreşti în aer liber. Târgul va avea loc în Piaţa „Mihai Viteazul”, unde aproximativ 115 meşteri din toată ţara vor aduce mult-căutatele obiecte de ceramică, ţesături, împletituri, pielărie, icoane, ouă încondeiate ş.a., dar şi produse apicole şi bunătăţi tradiţionale – afumături, brânzeturi şi prăjituri. Deschiderea oficială a manifestării este anunţată pentru vineri, 21 octombrie, ora 12.30, şi va fi urmată, a doua zi, de festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului de creaţie. Trofeul Târgului valorează 3.000 lei, pe lângă acesta urmând să fie acordat, din partea municipalităţii craiovene, Premiul „Cetatea Băniei”.
Reunirea meşterilor la Craiova, în fiecare an, în preajma celebrării Sfântului Dumitru nu este deloc întâmplătoare, explică specialiştii Muzeului Olteniei. „După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru este ultima dintre cele mai importante sărbători ale toamnei, reprezentând totodată, după calendarul pastoral, începutul iernii. Numit odinioară Sâmedru, sărbătoarea Sfântului Dumitru marchează al doilea sezon pastoral al anului – iernatul, când natura şi vietăţile ei se pregătesc de hibernare pentru a renaşte apoi în primăvară. Sâmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul, înfrunzit în mai de Sângiorz (Sfântul Gheorghe). Dacă la Sâmedru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă”, spune Roxana Deca, muzeograf în cadrul Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei. În plus, Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este ocrotitorul spiritual al Craiovei, până în anul 2012, inclusiv, în preajma acestei date având loc şi Zilele oraşului.
Peste 100 de meşteri, atât din zona etnografică a Olteniei, cât şi din centre reprezentative din ţară
Organizat, ca de obicei, de Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Primăria municipiului Craiova, Târgul Meşterilor Populari va reuni aproximativ 115 meşteri, atât din zona etnografică a Olteniei, cât şi din centre reprezentative din ţară: Gorj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, ca şi Maramureş, Sibiu, Cluj, Teleorman, Braşov, Suceava, Harghita, Ilfov, Timişoara, Argeş, Prahova, Hunedoara, Dâmboviţa, Bistriţa ş.a. Olari, fierari, cioplitori în lemn, cojocari, ţesătoare şi cusătorese, pielari, iconari, cofetari şi nu numai, aduc cu ei felurite obiecte cu valoare estetică şi/sau funcţională, spune Cornel Bălosu, şeful Secţiei de Etnografie.
„Cel mai bine este reprezentată ceramica – nu numai din Oltenia, prin centrele ei vestite de la Horezu, Oboga ori Lungeşti, ci şi din Harghita, Maramureş şi din alte zone. Am invitat, de asemenea, ţesătoare din Măldărăşti-Vâlcea, Săpânţa-Maramureş, din Gorj şi Mehedinţi, dar bine reprezentat va fi şi Doljul, cu deja celebrele sale ateliere de ţesături din Bechet şi Argetoaia. Publicul va regăsi în expoziţia cu vânzare şi sculptură în lemn, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi pe sticlă, icoane de vatră şi alte obiecte sacramentale, jucării, împletituri din pănuşă şi paie, pielărie şi blănărie. Nu vor lipsi apicultorii din Hunedoara, Cluj, Argeş şi Vâlcea, nici produsele tradiţionale alimentare – afumături şi brânzeturi de la Sibiu ori cozonaci şi diverse alte prăjituri”, a precizat Cornel Bălosu. Craiovenii sunt aşteptaţi nu numai la expoziţia cu vânzare, ci şi la atelierele de demonstraţii meşteşugăreşti – de ceramică, sculptură în lemn şi ţesături.
Premiile ediţiei, acordate pe două secţiuni – Adulţi şi Copii şi tineret. Trofeul valorează 3.000 lei!
În cea de-a treia şi ultima zi a Târgului Meşterilor Populari, duminică, 23 octombrie, vor fi acordate premiile ediţiei, pe două secţiuni: Adulţi şi Copii şi tineret. Răsplătite vor fi meritele deosebite în conservarea şi perpetuarea tradiţiei, calitatea şi valoarea creaţiei, iar premiile vor consta în diplome, trofee şi bani. Câştigătorul Marelui Premiu şi Trofeului va primi 3.000 lei.
Juriul concursului va fi prezidat de dr. Florin Ridiche – managerul Muzeului Olteniei, şi îi va avea ca membri pe dr. Cornel Bălosu, dr. Ionuţ Dumitrescu – şeful Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Vâlcea, dr. Albinel Firescu – şeful Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Gorj, Florentina Pleniceanu – şeful Secţiei de Etnografie a Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, dr. Roxana Deca, dr. Irinel Cănureci, Alina Bălan şi Loredana Durău – muzeografi la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei, ultimul cu rol de secretar.