Ex-preşedintele pakistanez Pervez Musharraf, arestat din nou

0
382
Pervez Musharraf

Poliţia pakistaneză a anunţat că l-a arestat din nou pe fostul preşedinte Pervez Musharraf, care tocmai fusese eliberat pe cauţiune în ajun în alt dosar, după aproape şase luni de domiciliu forţat, informează AFP. „L-am consemnat la domiciliu pe generalul Musharraf, în cadrul unui dosar referitor la o operaţiune militară într-o moschee din Islamabad”, a declarat presei Muhammad Rizwan, înalt responsabil al poliţiei capitalei pakistaneze. Operaţiunea respectivă a fost o intervenţie sângeroasă a armatei, în 2007, împotriva Moscheei Roşii din Islamabad, pe atunci un cuib de islamişti cerând instaurarea shariei (legea islamică) şi căderea guvernului militar al lui Pervez Musharraf. „Îl vom face să compară în faţa unui tribunal vineri (n.r. – ieri)”, a adăugat Rizwan. Curtea supremă îi aprobase lui Pervez Musharraf (70 de ani) — miercuri — eliberarea pe cauţiune în cadrul dosarului Akbar Bugti, fost şef rebel al provinciei Baluchistan, ucis într-o operaţiune militară în 2006, când Musharraf era la putere. Acesta era singurul dosar pentru care el avea încă domiciliu forţat. Aflat la putere între anii 1999-2008, Pervez Musharraf a fost reţinut de justiţie la puţin timp de la revenirea lui în Pakistan, la sfârşitul lunii martie, cu intenţia declarată de a participa la alegerile legislative şi de a-şi „salva” ţara de criza economică şi de creşterea în putere a talibanilor pakistanezi. El este în colimatorul justiţiei, fiind suspectat de implicare în uciderea, în decembrie 2007, a rivalei sale de altădată Benazir Bhutto, proclamarea stării de urgenţă în acelaşi an şi moartea lui Akbar Bugti. Partidul său politic, Liga musulmană a Pakistanului (APML), a anunţat joi că va înainta o cerere de eliberare pe cauţiune, ca urmare a noii arestări a lui Musharraf.