Cadrele didactice din Dolj au intrat, deja, în ceea ce ţine de sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile. Sunt mai multe etape care trebuie trecute, prima având finalizarea pe 15 septembrie. Echivalarea creditelor profesionale transferabile a formelor de organizare a formării continue se face pentru anul şcolar precedent , respectiv 2018 – 2019.
Conform Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5562/07.10.2011 – Metodologia privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile, toţi directorii şcolilor din judeţ, precum şi responsabilii cu perfecţionarea trebuie să prezinte cadrelor didactice normativele în vigoare şi calendarul desfăşurării activităţilor. Astfel, în perioada 2 – 15 septembrie 2019, vor fi depuse dosarele la unitatea de învăţământ unde profesorii îşi desfăşoară activitatea, care vor fi înaintate Consililului de Administraţie al şcolii, urmând să fie constituită şi Comisia de echivalare. În intervalul 20 – 30 septembrie, vor fi analizate dosarele, apoi având loc eliberarea adeverinţelor de echivalare şi transmiterea situaţiei finale către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.