La Penitenciarul “Pelendava” din Craiova, conducerea spune că sunt condiţii bune

0
543

În utimile zile , pe mai multe site-uri au apărut informaţii despre condiţiile în care trăiesc cei care au de ispăşit pedepse, la Penitenciarul “Pelendava” din Craiova. S-a vorbit despre posibilitatea îmbolnăvirii , din cauza gropii de gunoi, aflată în apropiere. Condiţiile de trai, în spaţiul de detenţie, mai au nevoie de îmbunătăţiri, indubitabil, dar conducerea Penitenciarului “Pelendava” a emis un comunicat de presă , semnat de comisar şef de poliţie penitenciară, Dumitru Corici, director al instituţiei,  prin care îşi prezintă punctul de vedere: “La nivelul Penitenciarului nu au fost înregistrate cazuri deosebite de boli respiratorii şi de piele, evaluarea respiratorie a persoanelor custodiate fiind recent finalizată, în baza Protocolului de colaborare încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Institutul de Pneumoftitziologie “Marius Nasta”. De asemenea, colectarea deşeurilor medicale şi a gunoiului menajer se realizează de către firme autorizate, în baza contractelor încheiate cu unitatea de detenţie. Penitenciarul deţine propriul incinerator autorizat sanitar – veterinar, în care se ard deşeurile de origine animală, în totalitate. … A fost efectuată o activitate de curăţenie generală, motiv pentru care s-a acumulat o cantitate mai mare de gunoi menajer, ce urmează să fie ridicat în perioada imediat următoare, unitatea primind fondurile necesare, cu ocazia rectificării bugetare din 03.09.2019. Cu privire la presupusele ameninţări adresate de către directorul unităţii unor persoane private de libertate, precizăm că informaţiile sunt false şi nu au corespondent în realitate”.