Centro-Trans Padea: Producţie record de porumb la nivelul Doljului

0
543

Ritm susţinut în aceste zile, la recoltatul porumbului pe cele 1700 ha cultivate de Centro Trans Padea, din zorii zilei până seara târziu, acţionându-se susţinut cu 7 combine de mare productivitate „Case”. Producţia medie este de 13-14 tone la ha, ne-a spus administratorul exploatării, Costel Iancu. Dar în incinta irigată (1450 ha) se obţin peste 15 tone la ha. Secretul acestei performanţe: o tehnologie modernă de cultură, şi multă rigoare în executarea lucrărilor de întreţinere. La care se adaugă, bineînţeles, irigarea, în amenajarea menţionată. Centro Trans Padea rămâne un model de agricultură intensivă, la standarde europene.