Parlamentul European aprobă declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei prin activarea art. 7

0
389

Parlamentul European a aprobat,  astăzi, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, din cauza încălcării normelor Uniunii Europene, Guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE.

Parlamentul European a aprobat raportul care constată că Guvernul Viktor Orban prezintă “riscul clar” de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene.

Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri, potrivit publicaţiei EUObserver.

Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării faţă de imigraţie. Guvernul de dreapta de la Budapesta este acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene.

Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că “există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene”.

În decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene adoptarea unei decizii similare în cazul Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez. ( sursa : mediafax.ro)